Vor fi conferinţe cu participarea unor personalităţi din diferite domenii, dar şi un concert rock, precum şi acţiuni sociale, cum ar fi distribuirea de ghiozdane, caiete şi penare unor copii din localitatea Petriş. Vicepreşedintele PNR, Ioan Stan, preşedinte al organizaţiei arădene şi managerul de proiect, Adrian Popa, au oferit, în cadrul unei conferinţe de presă, amănunte : Membrii PNR vor participa la simpozionul organizat de Primăria Arad şi Universitatea de Vest Vasile Goldiş, cu tema „1 Decembrie 1918, Marea Unire a României”; Sâmbătă, sub deviza „Deşteaptă-te, române !”, la Hotel Central, preşedintele PNR, Mihail Neamţu şi invitaţii săi vor vorbi, în cadrul unei conferinţe, despre priorităţile României şi despre „spiritul civic demonstrat de români în 1989 şi 2014”. Va fi analizată situaţia geopolitică şi se vor căuta soluţii practice care decurg din aceasta; Sâmbătă seara, membrii PNR şi reprezentanţii AECR vor fi alături de arădenii care vor dori să participe la concertul rock susţinut de către formaţia Pact, by Leo Iorga şi Adi Ordean; duminică, vor fi prezenţi la slujba de dimineaţă oficiată în catedrala Ortodoxă din Arad, apoi vor aduce un omagiu eroului naţional Corneliu Coposu. „Nu în ultimul rând, Noua Republică va ieşi în stradă, acolo unde este adevăratul test al politicienilor, unde fiecare cetăţean îşi poate transmite gândurile şi speranţele. Îi aşteptăm pe arădeni alături de noi, partidul născut la firul ierbii, de către cei care nu au nicio legătură nici cu trecutul istoric nici cu cel recent, să discutăm şi să celebrăm drapelul românesc, luând la pas străzile din Arad”, spune Ion Stan.
Noua Republica si AECR, maraton nationalist de Ziua Romaniei
ARAD. În perioada 28 noiembrie- 01 decembrie, Partidul Noua Republică organizează, sub egida şi prin contribuţia directă a Alianţei Europene a Conservatorilor şi Reformiştilor, un adevărat „maraton” dedicat Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!