Numele compozitorilor, bătaie de cap pentru Primăria Arad

De Eugen Rogojan
8Comentarii
Numele compozitorilor, bătaie de cap pentru Primăria Arad
În august 2017 semnalam faptul că George Enescu a fost rebotezat la Arad. Acum, a venit rândul compozitorului Ion Vidu.

Numele compozitorilor, bătaie mare de cap pentru cei de la Primăria Municipiului Arad. Dacă în august 2017, când vă atrăgeam atenția asupra faptului că pe George Enescu, cei care au montat plăcuțele cu numele străzilor în spatele Palatului Administrativ, îl botezaseră „Gheorghe Enescu”, de data aceasta, în cazul compozitorului bănățean Ion Vidu, problema este mai…bine înrădăcinată, datând din anul 2010.

Când „se face o achiziție de plăcuțe indicatoare, vorbim de o comandă de ordinul sutelor de bucăți, este imposibil să verifici corectitudinea fiecăreia dintre ele”, ne spuneau reprezentanții Palatului Administrativ atunci când le-am semnalat greșeala denumirii pieței din fața Palatului Cultural.

Greșeală cu vechime

Acum a venit rândul compozitorului bănățean Ion Vidu, născut la Mânerău (comuna Bocsig, județul Arad) să fie botezat. O stradă din zona centrală a municipiului poartă numele de „Ioan Vidu”. Aceasta a fost, până în urmă cu opt ani, formată din străzile Văliug și Magelan, prin HCL 273 din 28 octombrie 2010 (privind actualizarea nomenclatorului stradal al municipiului Arad) fiind redenumită în „Ioan Vidu – Compozitor”. Așadar greșeala persistă încă din 2010, fără a fi semnalată de vreun angajat al Primăriei.

Ioan e…Ion

Ei bine, singura problemă este că numele real al compozitorului născut în anul 1863 este Ion Vidu. Acesta a compus de-a lungul vieții muzică de teatru, vocal-simfonică, de pian, remarcându-se în special prin lucrările sale corale. Astăzi, la Timișoara, un Colegiu Național de Arte îi poartă numele, iar în orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Satu Mare sau Lugoj există străzi care poartă numele compozitorului Ion Vidu. Între timp, la Arad, strada se numește „Ioan Vidu”.

Fără răspuns

Vă amintim, totodată, faptul că în august 2017, când am sesizat Primăria cu privire la plăcuța pe care scria „P-ța Gheorghe Enescu”, aceasta a fost luată de pe stâlpul din spatele Primăriei. Nici până în acest moment, la aproape 6 luni de la momentul semnalării problemei, plăcuța nu a fost înlocuită, ci doar înlăturată. Contactați pentru a ne spune de ce nu a fost și înlocuită plăcuța, reprezentanții Primăriei Municipiului Arad nu au dorit să comenteze. În ceea ce privește strada cu denumire greșită – Ioan Vidu –, reprezentanții instituției nu au oferit până la data publicării acestui articol, niciun răspuns.

Taguri:


8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor