Aflată de două luni în cel mai mare oraş din Emiratelor Arabe Unite, Dubai, arădeanca de 20 de ani este la curent cu noutăţile din oraşul natal. „Observ că a fost preselecţia la Miss Arad, concurs la care am participat şi eu acum cinci ani. Îmi aduc aminte că am avut o întrebare la casting: «Unde mă văd peste 5 ani?» Şi am spus că «mă văd pe cele mai înalte podiumuri din lume». Din fericire, se pare că nu a fost departe de adevăr acest răspuns, cu toate că la 15 ani nu îmi imaginam eu cum va fi viaţa mea. Doar am sperat să fie aşa. Paris, Viena, China, Oman, Dubai și acum India sunt destinaţiile unde m-a dus această frumoasă carieră pe care am ales-o. Ştiu că am zis atunci, la concursul Miss Arad, și de New York, ţintă care sper să o ating într-un viitor cât mai apropiat. Le urez concurentelor din acest an mult succes”, ne-a declarat arădeanca ce deţine titlurile de Miss Crişana 2012, Miss Globe România 2015, Miss Model of the World România 2015 şi Miss Presa la concursul arădean amintit, dar şi locul secund la Beauty of România 2013. Printre altele, studenta a două facultăţi din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad – Inginerie și Pedagogie – a fost prezentă printre „îngerii” de la sărbătoarea prilejuită de împlinirea a 20 de ani de Fashion TV, care a avut loc, în primăvară, la Viena.
Participantă anul trecut la faza finală a Miss Model of the World, ce s-a desfăşurat în China, Lavinia a atras atenţia unei agenţii internaţionale cu sediul în Dubai, primind apoi un contract de două luni în Emirate şi un altul, tot pe aceeaşi perioadă de timp, în Mumbai (India), oraş aflat în topul celor mai aglomerate locuri de pe Terra (22.800.000 de locuitori), celebru şi pentru Bollywood. „În Dubai, pe lângă prezentările de modă sau şedinţe foto, am realizat un interviu şi fotografii pentru o revistă naţională, Saffron. Sper ca în India lucrurile să îmi meargă cel puţin la fel de bine”, spune fata din „Vlaicu”, care priveşte lumea, cu ochi albaştri-verzi, de la o înălţime de 1,82 m, având în faţă o carieră de succes.
O arădeancă a pornit să cucerească podiumurile lumii!
O arădeancă a pornit să cucerească podiumurile lumii!
Frumoasa arădeancă Lavinia Ichim îşi vede visul cu ochii, păşind apăsat în lumea modelingului internaţional, iar după prezenţe la Paris, Viena sau în China, în această perioadă realizează prezentări de modă, şedinţe foto sau reclame în Dubai și Mumbai.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!