O comedie „marca” Băieşu

De Vasile Filip
O comedie „marca” Băieşu
Duminică, pe scena teatrului arădean, „Dush(i) cu preshu’”, după „Preşul” de Ion Băieşu.

În cadrul proiectului „Luna plină de teatru”, sunteţi invitaţi – duminică, 17 ianuarie, ora 19.00 – în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, la spectacolul „Dush(i) cu preshu’”, o comedie muzicală după „Preşul” de Ion Băieşu, în regia lui Nicolae – Mihai Brânzeu.

Pamfil, preşedintele de bloc, este convins că cineva îi murdărește intenționat preşul din faţa uşii. Acest lucru i se pare greu de suportat iar în final, situația îl va duce la capătul răbdării. Întrucât preșul reprezintă pentru el o formă a posesiunii și a orgoliului, el hotărăște să pună capăt acestei situații și să-și facă singur dreptate. Convins că făptașul este vecinul de palier îi cere acestuia explicații pentru fapta sa. Cearta aprinsă dintre cei doi vecini scoate la iveală adevărul: cei doi aveau de fapt aceeaşi problemă şi din pricina inversării fiecare se folosea de preşul ce nu-i aparţinea. Autoarea faptei, Filofteia, femeia de serviciu le spune că era o greşeală pe care o făcuse de mai multe ori din cauza întunericului de pe palier.

În distribuţie: Calin Stanciu – Pamfil (preşedintele de bloc), Angela Petrean Varjasi – Avocata, Zoltan Lovas – Filofteia (femeie de serviciu), Roxana Sabău – Nica – Fotografa, Marian Parfeni – Italianul şi Gicu (salariat în asigurări),

Carmen Butariu – Getuţa (soţia lui Gigel), Oltea Blaga – Gica (fără profesie), Cecilia Donat – Ana (studentă, fiica Filofteii), Ștefan Statnic – George, Robert Pavicsitis – Gigel (locatar ), Silvia Demian – Poștașul.

,,Dushi(i) cu preshu’ ” este unul dintre spectacolele cele mai apreciate de public iar de la premieră până în prezent a făcut săli pline la fiecare reprezentație.

Regia – Nicolae – Mihai Brânzeu; Decor – Onisim Colta; Costume – Indre Colta; Coregrafia – Maura Cosma ; Muzica – Cari Tibor – câştigătorul Premiului UNITER pentru cea mai bună muzică de teatru, în 2013



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase