O elveţiancă, prima adversară în drumul spre Rio!

De Dan Lazar
O elveţiancă, prima adversară în drumul spre Rio!
Arădeanca Daniela Dodean şi-a aflat adversarele din grupa preliminară a turneului preolimpic de tenis de masă din Suedia: Anamaria Erdelji (Serbia), Rahel Aschwanden (Elveţia) şi Georgia Zavitsanou (Grecia).

În primul meci, marţi, în jurul orei 14.30, reprezentanta CS Municipal Arad se va duela cu sportiva din Ţara Cantoanelor, în aceeaşi zi întâlnindu-se şi cu tenismena din Grecia.

De remarcat că la întrecere participă nu mai puţin de 16 chinezoaice naturalizate.

Luptă de la distanţă cu o altă româncă

„La Eliza Samara, care are un ranking foarte bun, este suficientă participarea pentru a obține calificarea. Chiar dacă, prin absurd, nu reușește aici, ea este calificată pe mai departe. Important este ce vor face celelalte două fete, Dodean şi Szocs”, declară Viorel Filimon, antrenorul lotului feminin. România poate califica maximum trei jucătoare, dar numai două la simplu, în „cărţi” fiind calificarea pe tabloul destinat echipelor naţionale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase