O nou firmă de ridesharing intră pe piața românească

2Comentarii
O nou firmă de ridesharing intră pe piața românească
La două zile după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a anunţat adoptarea ordonanţei care legalizează platformele de ridesharing, o nouă firmă de transport alternativ şi-a făcut apariţia pe piaţa din România.

Folosind propriul sistem de de cartografiere, direcţionare şi navigaţie, cei de Yango promit să reducă masiv preţurile pieţei. Mizează pe cererea mare de curse, care îi va ţine mereu ocupaţi pe şoferi şi care va acoperi astfel costurile platformei. Încep prin a percepe 0% comision, urmând să-l mărească odată cu dezvoltarea serviciului pe piaţă.

Cei de la Yango colaborează cu 55 de parteneri din România, firme de transport autorizate. Principalul lor avantaj competitiv se bazează pe tehnologia proprie. Aceştia deţin peste 100 de maşini automate.

„Compania noastră a dezvoltat o serie de tehnologii avansate care controlează automat starea maşinii şi modul de conducere a acesteia”, anunţă Andrei Voicu, Director Regional Yango.

Despre Ordonanţa de Urgenţă care a fost adoptată în şedinţa de guvern de marţi, cei de la Yango au comentat că aceasta creează un mediu legal propice pentru dezvoltarea unui astfel de business, însă desigur există loc pentru îmbunătăţiri.

Serviciul este operat de Yandex Taxi B.V., companie membră a grupului Yandex. De când a fost lansat în 2011, Yango funcţionează în 16 ţări, inclusiv Estonia, Letonia, Finlanda sau Israel.

Sursa: Mediafax

Taguri: ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor