O nouă provocare fotbalistică

De Daniel Scridon
O nouă provocare fotbalistică
ARAD. AJF Arad, în parteneriat cu autorităţile locale, a pregătit o serie de evenimente care să marcheze cei 120 de ani de la primul meci de fotbal oficial de pe teritoriul țării noastre – 15 august 1899 în zona Pădurice – fosta arenă „Vagonul-CFR”.

Printre acţiuni notăm şi un inedit campionat ce se adresează foștilor fotbaliști, care în urmă cu două-trei decenii jucau la echipe de tradiție.

Iniţiatorul acestui proiect, preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci, a vorbit despre acest campionat al amintirilor: „Acest proiect este foarte drag sufletului meu, mi l-am dorit enorm și suntem la un pas de debutul său. Campionatul Județean de Old Boys este punerea în practică a devizei cu care am pornit calendarul competițiilor din acest an jubiliar, <<familie, tradiție, valoare>>. Da, suntem cu toții parte a marei familii a fotbalului arădean, păstrăm și cinstim tradițiile și avem grijă de valorile noastre pentru a oferi tinerilor modele pe care le pot cunoaște, le pot vedea, le pot atinge și, de ce nu, să-și dorească să fie într-o zi măcar la nivelul lor”.

Detaliile tehnice ale Campionatului Judeţean de Old-Boys au fost prezentate de vicepreşedintele AJF, Andras Mako: „Sunt fericit că mă ocup de acest nou proiect, mă regăsesc în aceste generații care sunt chemate la un campionat al aducerilor aminte. Ne propunem să strângem cel puțin 16 echipe la acest campionat. Înscrierile continuă până pe 8 august. Vom avea o etapă zonală, apoi semifinale și finala, toate până în 24 august. Va fi un campionat dominat de fair-play, de bună dispoziție, cu o a treia repriză garantată și îndelung așteptată”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !