O viață cu 797 de lei pe lună!

De Andreea Pintea
7Comentarii
O viață cu 797 de lei pe lună!
Cât te costă traiul rezonabil? Guvernanții au decis: 2.600 lei/lună pentru 2 adulți și 2 copii, mai exact o familie din mediul urban!

Un calcul ce pare aproape ireal a fost făcut de Comisia de Insolvență la Nivel Central, stabilindu-se, astfel, banii cu care ar trebui să se descurce orice familie de la o lună la alta. Spunem calcul ireal întrucât, potrivit documentului aprobat și publicat deja în Monitorul Oficial, cheltuielile totale pentru o familie compusă din doi adulți și doi copii nu ar trebui să depășească lunar 2.600 lei! Și asta nu e tot. Din această sumă familia în cauză ar trebui să și economisească 236,3 lei.

Cum au împărțit cheltuielile?

Pentru că ni s-a părut cel puțin revoltătoare suma extrem de mică propusă ca fiind necesară pentru a se asigura un trai rezonabil (sic!) am analizat împărțirea cheltuielilor, așa cum le vede Comisia de Insolvență. Așadar, cea mai mare parte din bani ar urma să fie alocată pentru mâncare: 1.069,8 lei/lună. Pentru îmbrăcăminte și încălțăminte nu ar trebui să cheltuim mai mult de 139,2 lei, iar pentru a ne plăti costurile locuinței și cele aferente utilităților – inclusiv abonament radio TV, internet, telefonie, ne-ar fi de ajuns 405,4 lei, iar pentru dotarea locuinței s-a hotărât că ar trebui să alocăm lunar 71,9 lei. Mergând mai departe, sănătatea nu ar trebui să ne coste mai mult de 132,2 lei/lună. În ceea ce privește transportul 215,5 lei ar fi suficienți lunar pentru acest tip de familie, iar asigurările – locuință, mașină, persoane, nu ar trebui să ne coste mai mult de 122,9 lei. Restul banilor ar urma să fie alocați pentru educație și cultură – dar nu mai mult de 53,5 lei, diverse produse – 132,2 lei, poștă și telecomunicații 20,9 lei. Și dacă această familie, luată ca exemplu, ar putea să respecte aceste cheltuieli atunci i-ar mai rămâne și 236,3 lei/lună pentru a fi puși într-un fond de siguranță sau de economii.

797 lei pentru o lună

Mai mult, cei de la Comisia de Insolvență au făcut și o împărțire a întregului buget pe categorii de persoane. Așadar, viața unui adult în mediu urban nu ar trebui să fie mai scumpă de 797 lei/lună, în timp ce un adolescent de peste 14 ani are alocată o sumă de 587 lei, iar un copil sub 14 ani are un buget de 419 lei.

„Valoarea coșului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil”, se precizează în textul Deciziei nr. 7/2018 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil.

Dacă aceste date aprobate ca fiind cele oficiale pentru „un trai rezonabil” sunt sau nu în concordanță cu realitățile vieții de zi cu zi poate fiecare dintre noi să spună. Dar, la o simplă vizită la farmacie, spre exemplu, putem vedea că cei 132,2 lei nu ajung nici pentru un membru de familie, în cazul unei răceli, fără sa vorbim de cazul copiilor. De investigații medicale nici nu se mai pune problema. De remarcat ar fi faptul că la finele anului 2018, Institutul de Cercetare a Calității Vieții împreună cu Fundația Friedrich Ebert Stifung au realizat o analiză a costurilor vieții, iar suma necesară pentru o familie compusă din 2 adulți și 2 copii ajunge de fapt la 6 mii de lei/lună – sumă care pare mult mai corelată cu realitatea traiului decât cea înaintată de Comisia de Insolvență.

Casetă: Instituțiile implicate

„Pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil se utilizează valoarea coșului minim lunar de consum stabilită de către Comisia de Insolvență la Nivel Central pe baza studiului realizat de către grupul de lucru pentru elaborarea criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, constituit din reprezentanți ai: Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Institutului Național de Cercetări Economice Costin C. Kirițescu al Academiei Române, Comisiei Naționale de Prognoză, Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, Institutului de Cercetări pentru Calitatea Vieții al Academiei Române, Institutului Național de Statistică și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, se arată în documentul oficial.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor