Oportunități noi pentru tinerii cercetători

De Valentin Goran
Oportunități noi pentru tinerii cercetători
Cercetători, profesori universitari din Timişoara şi Arad au participat la simpozionul „Tinerii şi cercetarea multidisciplinară“.

Evenimentul, ajuns la a XVIII-a ediție, este organizat de către Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Academia Oamenilor de Ştiinţă şi Asociaţia pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona Vest a României. Lucrările au avut loc în Timişoara şi Arad timp de două zile. La workshop-ul din Arad – „Excelenţa în cercetarea ştiinţifică din Universitatea Aurel Vlaicu – prezent şi perspective” – au fost prezentate realizările din cadrul Institutului de cercetare, dezvoltare, inovare în ştiinţe tehnice şi naturale din cadrul UAV, de către directorul institutului, conf.univ.dr. Cecilia Sârghie.

dsc_0222

Oportunitate de colaborare

Prezent la eveniment, preşedintele de onoare al Asociaţia pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona Vest a României, dr. Nicolae Farbas a punctat importanţa organizării unor asemenea evenimente pentru a crea oportunitate tinerilor cercetători de a colabora în proiecte de cercetare. De asemenea, preşedintele conf. dr. ing. Flaviu Frigură a punctat principalele realizări ale asociaţiei din ultima perioadă, precum şi necesitatea derulării unor proiecte de cercetare multidisciplinare la nivel regional, care să creeze posibilitatea cercetătorilor din această parte de ţară de a conlucra în diferite domenii. Rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile a salutat prezenţa la Arad a distinşilor invitaţi şi a subliniat importanţa acestei asociaţii pentru mediul academic din regiune: „Ne bucurăm să facem parte din această asociaţie care promovează munca de cercetare şi mai ales implicarea tinerilor cercetători în colective de cercetare. Sperăm ca asemenea evenimente în care să fie implicat mediul academic al universităţilor din regiune să creeze posibilitatea dezvoltării unor proiecte de cercetare comune între universităţile partenere”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase