Oprea, următoarea victimă la Sebiş

De Leo Sfara
Oprea, următoarea victimă la Sebiş
După plecarea lui Neaga, un jucător a fost dat afară. Urmează încă unul. Acestea sunt primele măsuri luate de managerul-antrenor Călin Cojocaru.

Adrian Neaga a plecat, Călin Cojocaru (foto) continuă! Antrenorul principal din tur, dar şi din retur, dacă e să ne luăm după documentele FRF, şi-a reintrat în atribuţii. „Nu mi-a dispărut niciun moment plăcerea de a antrena”, ne-a declarat Călin Cojocaru.

„Rică” Neaga, regretat

Rezultatele nu l-au ajutat deloc pe „Rică” Neaga, dar tehnicianul pare că i-a acaparat pe sebişeni, dacă e să ne luăm după spusele lui Cojocaru.

„E regretat de toată lumea, dar asta e viaţa în fotbal. Antrenorul tot timpul trebuie să stea cu bagajele făcute. De această dată, a plecat el, fără să fie dat afară. Am spus că vom lua măsuri, dar nu se referea la antrenor. Nu-l concediam, el a venit la noi şi ne-a spus că nu mai continuă deoarece nu mai găseşte motivaţie. Obiectivul era ratat, nu mai avem şanse la promovare, aşa că a demisionat. Nu-mi pare rău că l-am adus la echipă” – ne-a declarat Călin Cojocaru.

Flavius Oprea, out!

Cojocaru spunea, după meciul pierdut cu Cetate Deva, că va lua măsuri. Prima victimă este Flavius Oprea. Fostul jucător al Şoimilor din Pâncota nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor la Naţional Sebiş şi a fost pus pe liber. „Pe lângă Oprea, săptămâna aceasta ne vom mai despărţi de un jucător. Alte măsuri nu mai luăm deocamdată, aşteptăm să vedem cum reacţionează jucătorii în următoarele partide” – mai spune Cojocaru.

Obiectivul antrenorului

Revenit pe banca tehnică, Călin Cojocaru şi-a stabilit obiectivul pentru ultima parte a campionatului.

„Vreau să scoatem cât mai multe puncte, practic doresc să câştigăm fiecare meci, alt obiectiv nu mai putem avea. Jucătorii trebuie să înţeleagă faptul că au şi obligaţii, nu numai pretenţii. Am încredere că scoatem un rezultat bun la următorul meci, cel de la Craiova” – a conchis Cojocaru.

Probleme de lot

Pentru meciul din runda următoare, cu CSU II Craiova, de la Naţional ar putea lipsi Cherecheş şi Velici, ambii cu probleme medicale. Totuşi, se speră ca ei să fie refăcuţi până la ora jocului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase