Pasaje „plimbate” în capitală

De M.B.
8Comentarii
Pasaje „plimbate” în capitală
© FOTO: M.B.
Promisiunea CNADNR privind finalizarea pasajului de la CET în acest an pare fără acoperire, în condițiile în care de câteva luni se tergiversează desemnarea constructorului.

Un nou ministru la Transporturi, noi așteptări la Arad privind pasajele. Cel puțin la nivel de promisiuni, pentru că, fără excepție, toți miniștrii au promis în ultimii patru ani finalizarea pasajelor, dar niciunul nu s-a ținut de cuvânt. Cele două proiecte foarte importante pentru circulația pe centură (DN7) par blestemate. Cu siguranță au devenit printre cele mai tergiversate investiții ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Termene depășite

În decembrie 2015, fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, promitea de la Arad că în primăvară vor fi reluate lucrările la ambele pasaje, iar cel de la CET va fi finalizat în acest an. Șantierul este, însă, părăsit. Miercuri, niciun muncitor nu era în zonă. Ar fi imposibil, pentru că CNADNR nu a finalizat nici acum licitația pentru atribuirea lucrărilor. De trei luni tergiversează stabilirea unui câștigător dintre cei patru care s-au înscris. Până la termenul limită, din 9 mai, au depus oferte Tehnodomus SA (11,916 milioane lei fără TVA), asocierea Sylc Con Trans SRL – Opr Asfalt SRL (11,94 milioane lei), Implenia Baugesell Schaft mbH (12,6 milioane lei) şi asocierea Via Carpatia Consult SRL – Gamida Euromark SRL – Luconsa BM SRL (19,5 milioane lei).

Răspuns evaziv

Jurnal Arădean/ Aradon a solicitat răspunsuri atât la București, la CNADNR, cât și la Regionala Timișoara, privind motivele pentru care întârzie atât de mult desemnarea constructorului în cazul pasajului de la CET. După numeroase insistențe și zeci de telefoane date, am primit un răspuns evaziv de la Timișoara: „Procedura de licitaţie pentru obiectivul de investiţii «Pasaj denivelat pe varianta de ocolire Arad peste liniile CF Brad – CF Curtici – DJ 709B» este în curs de derulare”. Niciun cuvânt despre motivele acestei tergiversări, nici de la Timișoara, nici de la București. Doar loc de suspiciuni privind nereguli descoperite în organizarea licitației sau, de ce nu, privind încercarea de amânare a deschiderii șantierului pentru ca plățile să fie incluse abia în bugetul de stat din 2017.

Stadiile proiectelor

La cinci ani de la debutul lucrărilor, pasajul care supratraversează linia de cale ferată București – Arad (cel din Micălaca) a rămas la un stadiu fizic de numai 25%, în timp ce pasajul de la CET Arad, peste linia de tren Arad-Curtici, a ajuns la o execuție de 65%. Cele două contracte de execuție au fost reziliate în noiembrie 2014, respectiv în martie 2015, din cauza constructorilor (Confort Timișoara și CCCF), însă în anii anteriori finanțarea proiectelor a fost blocată de guvern, care a considerat că există alte priorități la alocarea fondurilor publice.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor