La întâlnirea organizată sub patronajul preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, au participat mai mulţi europarlamentari, preşedinţi ai unor organizaţii şahiste din Europa, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, dar şi vicepreşedintele Uniunii Europene a şahului, românul Ion-Şerban Dobronăuţeanu.
„Ca jucător de şah, afirm cu certitudine că sportul minţii aduce beneficii nemăsurate celor care îl practică încă din copilărie. Pe lângă îmbunătăţirea gândirii logice, a concentrării şi a capacităţii de previzionare, şahul duce la ameliorarea performanţelor şcolare. Tocmai de aceea, susţin iniţiativa Fundaţiei Kasparov, precum şi acţiunile independente organizate în şcolile de pe teritoriul României. Sper ca, în curând, să avem elevi cu o gândire analitică mai bună şi, de ce nu, să putem vorbi de tot mai multe performanţe ale şahiştilor români pe plan internaţional”, a declarat Iosif Matula.
Citiți principiile noastre de moderare aici!