Fondatorul Partidului Alternativa de Vest, Mircea Pereş, consideră că pierderea a cinci milioane de euro pentru Spitalul Judeţean este „o crimă împotriva cetăţenilor Aradului”, iar vinovaţii, respectiv cei de la Consiliul Judeţean, ar trebui traşi la răspundere. Mai grav, Pereş acuză CJA că nu a finalizat proiectul până la termenul limită, 31.12.2015 pentru că „mai marii Consiliului Județean nu au reușit să încaseze șpaga pe care o doreau”. Cu 5 milioane de euro pentru dotare, spune Mircea Pereş „Spitalul Judeţean Arad ar fi putut să devină mai sigur, mai ferit de dramele petrecute în spitalele românești, care nu sunt nimic altceva decât incubatoare de viruși și bacterii, unde am ajuns să ne fie frică se ne mai ducem copiii și toate acestea în timp ce fondurile atât de vitale pentru aceste spitale sunt pierdute. Drama din clubul Colectiv, unde o bună parte din victime au decedat ca urmare a infecțiilor intraspitalicești nu este unică și vedem cum și noi, arădenii, suntem afectați de incompetența, lăcomia și nepăsarea unor oameni care au fost aleși să ne reprezinte interesele, dar în schimb, aceștia urmăresc doar încasarea comisioanelor pentru ei și partidele lor”, spune Mircea Pereş. Ca un exemplu nefericit, liderul ADV ne-a prezentat date despre tragedia unei familii din Arad : „Am fost vizitați la sediul nostru de către un tată îndurerat, din Arad, care ne-a relatat cu lacrimi în ochi cum sistemul medical i-a ucis fiica în vârstă de doar 11 zile. Deși evoluția acesteia în primele zile după naștere, era pozitivă, aceasta a fost infectată cu bacilul Pseudomonas aeruginosa, starea ei agravându-se brusc și culminând cu decesul micuței. Drama s-a petrecut la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Turcanu” din Timișoara, unde arădeanca a ales să nască, dar aceleași pericole ne pândesc în toate spitalele. Mai ales dacă, din neglijenţă sau interese criminale pierzi 5 milioane de euro destinaţi dotării unui spital”.
Pereş: vinovaţii să plătească!
Pereş: vinovaţii să plătească!
Mircea Pereş acuză CJA de pierderea unei finanţări de 5 milioane de euro pentru Spitalul Judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
5
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
6
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!