Personalități arădene, în vizită la „Goldiș”

De Eugen Rogojan
Personalități arădene, în vizită la „Goldiș”
Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad au organizat pe 10 mai o întâlnire cu actrița Oltea Blaga.

Întâlnirea cu Oltea Blaga, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad a fost doar începutul proiectului „Întâlniri cu personalități arădene”, inițiat de vicepreședintele Consiliului Școlar al Elevilor Colegiului Național „Vasile Goldiș”, Gloria Gavrilă-Ardelean.

Prima întâlnire a avut loc pe 10 mai, urmând ca întâlniri cu alți artiști arădeni să aibă loc în perioada 17-24 mai, la colegiul de pe Calea Victoriei. Proiectul își propune să promoveze cultura în rândul tinerilor, prima întâlnire având ca subiect de discuție importanța frecventării teatrului. Alături de actrița Oltea Blaga, în fața elevilor s-a aflat și Marius Gondor, directorul Colegiului.

Născută pe trei iunie 1973, actrița Oltea Blaga a studiat actoria la Universitatea Hyperion din capitală, avându-l ca profesor de an pe Ion Cojar. Pe scena teatrului arădean a apărut în câteva zeci de spectacole, semnând totodată regia sau asistența de regie a peste 20 de spectacole pe scena teatrului arădean sau pe cea a Școlii Populare de Arte Arad, în cadrul căreia activează ca profesor de actorie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase