Pesta porcină vine cu plângeri penale

De Adriana Barbu
16Comentarii
Pesta porcină vine cu plângeri penale
© Porcii miștreți, vinovați de pesta din Arad Foto: FAN
Unul dintre cei acuzaţi că pesta porcină se răspândește cu viteză în Arad și amenințat cu plângeri penale, directorul Nicolae Deme, are explicații și vinovații săi.

Curg scuzele și acuzele legate de răspândirea pestei porcine africane. Iar acuzele vin rar de la persoane fizice nevoite să-și ucidă animalele. Mai degrabă fie de la ferme mari, fie de la oameni politici și șefi de instituții publice. Pentru toți, un lucru pare evident: cineva nu și-a făcut treaba iar arădenii sunt nevoiți să-și ucidă pe capete porcii din gospodării şi ferme.

Cât de prompte au fost instituţiile abilitate în domeniu e greu de spus, dar de la distanţă pare că promptitudinea nu caracterizează instituţiile din Arad, de vreme ce pesta porcină e prezentă în zonă de vreo doi ani, dar la noi, în pofida măsurilor dure luate de autorităţi încă de atunci, face ravagii… acum.

Doi directori arătați cu degetul

Pe adresa redacţiei acuzele curg, fie că vin de la politicieni, fie de la primari, fie de la fermieri, iar cei mai vinovaţi, în viziunea tuturor, par a fi directorul DSVSA, Viorel Agud, şi directorul AJVPS Arad, Nicolae Deme, care au stat – spun acuzatorii – cu mâinile în sân privind cum pesta porcină africană se răspândeşte prin judeţ.

Dacă directorul DSVSA Arad a ieşit cu un comunicat de presă în care încearcă fin să se dezvinovăţească, arătând tot fin cu degetul spre primari şi spre boala în sine, greu de ţinut sub control de oameni, la directorul AJVPS Arad am ajuns noi după ce am primit o sesizare adresată chiar ministrului Fifor, în care se cere capul lui Nicolae Deme.

Mesajul suna astfel: „Domnule Ministru, revin la dvs. cu rugămintea de a interveni, din postura în care sunteți, pentru soluționarea fenomenului apărut în cadrul AJVPS Arad, unde patronează numitul Deme și care nici până azi nu a vrut să împuște porcii mistreți, spunând că nu are unde să-i îngroape, deși, în mod paradoxal, pentru orice porc domestic depistat se găsesc soluții pentru a fi îngropat. Este o rugăminte de a ne scoate din această disperare și sunt sigur că dvs. puteți rezolva după trei săptămâni de la depistare”.
Nesemnat, mesajul pare a aparține unor fermieri, zonă din care vin și acuzele legate de faptul că se împușcă foarte puțini mistreți din cauză de pestă porcină, pentru că la vânătoare cu străinii porcii în cauză ar putea valora până la 5.000 de euro. Cum nu curg banii, nu apar nici porcii morți.

Vinovații sunt alții

Directorul Deme spune însă că vinovați ar fi alții, că actele cu cererile sale adresate instituțiilor sunt dovada că altundeva stă vina. La comandamentul de luptă împotriva pestei porcine africane de săptămâna trecută a fost amenințat chiar cu plângeri penale, plângeri formulate pe adresa sa și a lui Agud, dar nu se teme de acestea.

„Sunt mai multe păreri și unele mă dau și pe mine vinovat de răspândirea pestei porcine. Numai că pesta porcină africană a fost prezentă la noi de doi ani. Anul trecut și în acest an, Guvernul României a spus prefecturilor să dispună primăriilor identificarea de suprafețe pentru neutralizarea porcilor misteți infestați, pentru gropi. Dar primăriile nu mai au pământ, au dat tot pământul la oameni. Iar obligația asta scrisă este a DSVSA să arate gestionarului fondului de vânătoare unde e locul în care pot fi îngropate animalele, loc care trebuie să aibă avizul Apelor Române și a Gărzii de Mediu, a Agenției. Cele două instituții trebuiau să dea avizul iar DSVSA să spună că aici e groapa. Ori, acest lucru nu s-a făcut”, spune Deme.

De ce nu a omorât mistreţii de pe fondul de vânătoare Ceala, cel cu probleme? „Eu ce să fac? Împuşc mistreţii şi îi las la suprafața solului? E mai periculos aşa”, spune directorul AJVPS Arad, care consideră că alta ar trebui să fie soluţia tehnică: unde au murit, acolo să fie îngropaţi, transportul lor fiind încă o cauză de propagare a pestei.

Fondul de vânătoare 11 Ceala are, potrivit evaluărilor făcute de angajaţii AJVPS, un număr de 130 de mistreţi. „Spuneţi-mi şi mie cum pot să omor 130 de mistreţi de pe 9.000 de hectare în 30 de zile?”, invocă Deme o altă problemă în rezolvarea pestei. Mai ales că acum mistreții sunt în terenurile agricole, pentru că acolo găsesc mâncare. Dar despre acest subiect într-un alt material.

Directorul spune că documentele care îl absolv, în viziunea sa, de orice vină sunt cererile făcute la Apele Române şi la Agenția Națională de Mediu, filiala Arad, pentru două puncte de îngropare a mistreților, unul în pădure, altul în afara ei, locuri care ar fi rezolvat una dintre problemele legate de pestă în Arad și ar fi dat drumul la vânătoare. Doar că Apele Române nu și-au dat aviz pentru niciuna dintre locații, din cauză că pânza freatică este prea sus aici, iar Garda de Mediu a acceptat doar locul din afara pădurii. “Am cerut avize. Am aviz negativ de la Apele Române și de la Garda de Mediu. Am încercat și varianta cu incinerarea, cu incineratorul din Arad, dar cei de acolo ne-au dat și ei aviz negativ pentru că spun că utilajele lor nu le bagăîn focar pentru că fac și alte activități și există riscul să ducă focarul și în alt zone, la alte societăți comerciale. Deci fuge toată lumea ca dracul de tămâie”. Deme mai spune că acest fapt nu înseamnă că nu vrea să împuște mistreții, dar până când autoritățile – în cazul de la Ceala, Primăria Arad și Primăria Pecica – nu identifică o groapă, e legat de mâini în această chestiune.

10 mistreţi împuşcaţi

De împușcat, s-au împușcat vreo zece mistreți, ne mai spune Deme, iar pentru aceștia s-a găsit soluția: vor fi transportați la groapa de la Secusigiu (acolo a izbucnit prima dată pesta, iar primarul a amenajat groapa cerută de autorităţi și are autorizații).

De la 10 la 130 de mistreţi care pot răspândi pesta drumul e însă lung. Dar treaba e simplă, în viziunea lui Deme: „Pesta a pornit singură şi se va închide singură. Vectorii care transmit acești viruși sunt de la țânțari la armăsari. Omul nu are posibilitatea să o închidă complet, se pot lua niște măsuri, într-adevăr, şi aşa şi trebuie, ca să nu meargă în stânga și în dreapta, dar cel mai important lucru ce trebuie ştiut este că nu se transmite la om. Că dacă s-ar transmite ar fi jale”.

O afacere

Pentru toate celelalte probleme legate de pestă se vor mai ține comandamente, se vor mai identifica vinovați, vor mai veni comunicate cu scuze vagi și mai ales acuze dure în timp ce singurele victime vor fi tot arădenii, cei care au porci și care au început deja sacrificarea lor. Scuzele Prefecturii, Gărzii de Mediu, ale celor de la Apele Române, ale primăriilor, ale directorilor DSVSA şi AJVPS, ale Guvernului nu vor face altceva decât să arate că paguba lor e doar a lor și că pesta porcină e și ea doar o afacere.

„Nu înseamnă cu nu vreau să împușc mistreții. Sunt acoperit cu documente, cu autorizații. Am cerut aviz de la Apele Române care mi-au dat aviz negativ, de la Agenția de Protecție a Mediului care într-o locație zice da, în alta nu. Nu am cum să îngrop mistreţii până când autoritățile nu găsesc groapă” – Nicolae Deme



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor