Deşi la îndemâna oricui, plimbarea tinerilor, în grup, cu bicicletele prin Lunca Mureşului a fost o premieră pentru comunitatea locală. A fost dovada că timpul liber poate fi petrecut într-un mod sănătos, activ, că mişcarea şi socializarea în natură nu pot fi egalate de ofertele lumii virtuale.
Plimbare pe două roţi, prin Lunca Mureşului
Plimbare pe două roţi, prin Lunca Mureşului
30 de tineri din Şeitin au profitat de vremea bună şi au pornit, duminică, într-o plimbare cu bicicleta prin Lunca Mureşului. Au plecat din Şeitin pe două roţi, apoi au trecut râul cu bacul, pe la Igriş (judeţul Timiş) şi au continuat traseul până la Periam Port. „Ne-am dezmorţit un pic cu toţii şi, vreme de cinci ore, ne-am bucurat de aer curat, de linişte şi de natură” - spune Mihai Moşneag, organizator al evenimentului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!