PMP înghite „interesul naţional”, UNPR dispare

De S.T.
Reactualizat la:
2Comentarii
PMP înghite „interesul naţional”, UNPR dispare
Președintele PMP, Traian Băsescu, a explicat, într-o declarație de presă comună cu Valeriu Steriu, președintele UNPR, că după ce cele două partide vor fuziona UNPR nu va mai exista, susținând că Gabriel Oprea, fondatorul Uniunii Naționale pentru Progresul României, va rămâne doar cu onoarea.

Fostul președinte al României a informat că fuziunea va avea loc miercuri, 20 iulie.

„Este un proces de fuziune între PMP și UNPR. Sigur, după cum ați observat, sunt destui parlamentari din UNPR care au plecat la PSD. Nu ne deranjează, pentru că opțiunea noastră este să facem fuziune cu un partid în care cea mai mare parte a parlamentarilor nu au opțiune pentru PSD. Miercuri vom avea fiecare partid congresele de fuziune” , a spus Traian Băsescu.

Acesta a explicat că partidul care se va forma după fuziune se va numi Partidul Mișcarea Populară, va păstra însemnul și imnul PMP.

„În CEN, votul pentru fuziune a fost în unanimitate. Drept pentru care am semnat cu domnul președinte Steriu acordul de fuziune. Se va numi PMP, se menține însemnul PMP și imnul este tot al PMP. Va fi o distribuție echilibrată a puterii în teritoriu, pentru că analiza ne arată că, acolo unde PMP este puternic sunt slăbiciuni mai mari la UNPR și unde PMP este mai slab este mai puternic UNPR. Deci avem o soluție echilibrată, 50%-50%”, a susținut fostul șef al statului.

Traian Băsescu a declarat că funcțiile din noul partid vor fi împărțite egal, mai exact 2 vice-primpreședinți de la PMP și 2 de la UNPR.

„PMP actual are doi vicepreședinți. Noul partid va avea patru, pe care îi va desemna UNPR până miercuri. Se vor partaja funcțiile în mod egal. Nu stricăm majoritățile făcute, fie că s-au făcut cu PSD, fie că s-au realizat cu PNL. Este cazul PMP. Ceea ce nu însemnă că grupurile PMP nu vor crește și în Parlament și Consiliu. Eu cu domnul președinte Steriu am lucrat foarte bine când eram președinte. L-am desemnat atunci președinte al Comisiei pentru agricultură și s-a elaborat acel raport important pentru viziunea asupra agriculturii. Deci nu ne cunoaștem de azi, de ieri” , a spus președintele PMP.

Traian Băsescu a explicat că, după fuziune, UNPR va dispărea.

„În primul rând, nu exclud posibilitatea ca unele organizații să fie nemulțumite, de la noi sau de la actualul UNPR. Dar știm sigur că vom fi mai puternici după ce realizăm fuziunea. Nu va fi fuziune cu doi președinți. Avem 2 prim-vicepreședinți, vor veni și doi prim-vicepreședinți de la UNPR. După fuziune nu mai există partidul. Gabriel Oprea rămâne doar cu onoarea” , a conchis fostul șef al statului. Sursa: Mediafax

Taguri:


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor