Poliţiştii arădeni au început controalele de Paşte

De Ioana Costas
4Comentarii
Poliţiştii arădeni au început controalele de Paşte
© Controalele vor continua Foto: I.C.
Au început controalele de Paşte, iar poliţiştii au înregistrat deja cinci dosare penale.

Controalele poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Arad au avut loc pe raza judeţului între 14 şi 16 aprilie şi s-au soldat cu întocmirea a cinci dosare penale – dintre care unul pentru evaziune fiscală, iar altul pentru punerea în circulaţie a unor produse susceptibile a fi contrafăcute – şi cu aplicarea a 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 145.000 de lei. Poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de peste 2.400 de lei în cele două zile de controale. Poliţiştii au descins la societăţi comerciale care se ocupă cu vânzarea de produse agroalimentare.

„În aplicarea Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică premergător și pe timpul Sărbătorilor de Paști, la sfârșitul săptămânii trecute polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au desfășurat pe raza județului mai multe acțiuni. Astfel, în perioada 14-16 aprilie, polițiștii arădeni au desfășurat patru acțiuni pe raza județului – la mai multe societăți comerciale care comercializează produse agroalimentare – pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite și protejarea populației. Astfel de activități vor continua pe întreaga durată a perioadei sărbătorilor de Florii și de Paște, atât în municipiu, cât și în județul Arad”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor