Porti deschise la „Moise Nicoara”

De Vasile Filip
Porti deschise la „Moise Nicoara”
Sâmbătă, 10 mai, „Ziua porților deschise” la Colegiul Național „Moise Nicoară”.

ARAD. Copiii, care vor să învețe la Colegiul Național „Moise Nicoară”, și părinții acestora sunt așteptați sâmbătă, 10 mai, între orele 9-13, pentru a afla mai multe despre prestigiosul liceu arădean la „Ziua porților deschise”.

„În sala festivă – ne-a informat prof. Major Csaba, directorul Colegiului Național «Moise Nicoară» – va avea loc, la ora 10.00, întâlnirea conducerii liceului cu elevii și părinții în cadrul căreia se va prezenta oferta educațională pentru clasele a V-a și a IX-a și vom răspunde întrebărilor acestora”.

„Pe toată durata evenimentului, a ținut să precizeze prof. Maria Haș, directorul adjunct al liceului, fiecare catedră organizează câte un «punct» de activități, cu lecții demonstrative și experimente, în funcție de specificul fiecărei discipline”.

De asemenea, oaspeții vor putea să viziteze colegiul. Ei vor fi conduși prin școală (în clase, laboratoare, bibliotecă, sala multimedia, observatorul astronomic…) și vor primi un pliant cu informații suplimentare privind dotările liceului, parteneriate și proiecte, performanțe și oferta educațională pentru 2014-2015.

„«Ziua porților deschise» a ajuns la a IV-a ediție și putem spune că, deja, a devenit o tradiție ca profesorii Colegiului Național «Moise Nicoară» să se întâlnească, preț de câteva ore, cu viitorii noștri elevi și părinții acestora”, a concluzionat directorul Major Csaba.

Olimpiade școlare

Colegiul Național „Moise Nicoară”, cea mai cunoscută instituție de învățământ preuniversitar din Arad, s-a remarcat prin numărul impresionat de medalii obținute la olimpiadele naționale și internaționale. În anul școlar 2013-2014, la olimpiadele naționale au participat 59 de elevi din care 31 au fost premiați.

Citat: „Este foarte important să oferim elevilor și părinților șansa să ne cunoască” (Major Csaba)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !