Tragedia a avut loc vineri seara, în lacul aflat la o balastieră din Şofronea. Trei tineri, toţi adolescenţi, s-au dus la baie, să se răcorească după o zi toridă. Cei trei se bălăceau în lac, dar, la un moment dat, unul dintre ei a dispărut. Prietenii lui l-au strigat, l-au căutat, dar în zadar. După ora 20:00 au decis să ceară ajutorul pompierilor, aşa că au sunat la numărul de urgenţă 112. „Trei scafandri şi o barcă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad au plecat spre locul respectiv. După aproximativ o oră de căutări, scafandrii au descoperit trupul băiatului de 14 ani şi l-au predat echipajului SMURD aflat la faţa locului. Cu toate că medicii au efectuat manevre de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic pentru adolescent. Acesta a fost declarat decedat”, ne-a spus Călin Domşa, purtătorul de cuvânt al ISU.
Prima victimă a căldurii: un băiat de 14 ani s-a înecat la Şofronea
Prima victimă a căldurii: un băiat de 14 ani s-a înecat la Şofronea
Temperaturile extreme din ultima perioadă au făcut prima victimă în Arad. Nu este vorba despre vreo persoană căzută pe stradă din cauza căldurii, ci de un copil de numai 14 ani care, încercând să se răcorească, s-a înecat într-un lac la Şofronea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!