Prima victorie în „era Roşu”

De Leo Sfara
Prima victorie în „era Roşu”
UTA a trecut de Dunărea Călăraşi, cu 2-0, după un meci jucat în mocirlă.

Prima repriză a meciului UTA – Dunărea Călăraşi a fost dominată de ratările lui Ad. Petre (secunda 25), şut puternic parat de Lungu, Tănase, două şuturi de la distanţă, respinse de acelaşi Lungu, şi Strătilă, mingea fiind deviată în transversală de acelaşi Lungu, dar şi de eliminările dictate de arbitrul Buşi.

Dacă prima a fost una logică, Preoteasa intrând dur la Tănase, pestru asta primind al doilea cartonaş galben, cea de a doua a suscitat vii comentarii. Era minutul 44, când Radu a fost prins între Vlad şi Tănase, primul l-a ţinut, jucătorul oaspeţilor s-a lovit apoi de Tănase, iar „centralul” a dictat fault şi i-a arătat cartonaş galben lui Vlad. Asistentul Chiţoiu l-a chemat pe Buşi şi i-a spus că – de fapt – Tănase a faultat, iar centralul s-a conformat, a schimbat decizia, i-a dat cartonaş galben lui Tănase şi – cum era al doilea – l-a eliminat! Greşeală impardonabilă!

În partea secundă, după două ocazii mari ratate de Curtuiuş, acesta nu a mai greşit, la centrarea perfectă a lui Strătilă şi era 1-0 (min. 54). Acelaşi jucător a ratat desprinderea, şutând puţin alături, de la 14 metri, pentru ca Ad. Petre să nimerească bara, în min. 65, iar zece minute mai târziu să şuteze peste poartă, din poziţie bună.

Curtuiuş putea şi el, din nou, să facă 2-0, dar a şutat în blocaj, din careul mic (min. 79), iar Ad. Petre a reuşit ratarea anului, şutând peste poarta goală, după ce l-a driblat pe portarul Lungu. Curtuiuş a mai ratat de două ori, oaspeţii puteau egala, în prelungiri, prin Şandru, iar la ultima fază a meciului, Ad. Petre făcut, totuşi, 2-0, după o pasă perfectă a lui Curtuiuş.

UTA – Dunărea Călăraşi 2-0 (0-0)

Stadion „Motorul”, teren mocirlos, timp excelent pentru fotbal, spectatori 450. Au marcat: Curtuiuş – min. 54 şi Ad. Petre – min. 90+3. Cartonaşe roşii: Tănase – min. 44, respectiv Preoteasa – min. 37.

UTA: Miron – Polgar, Manea, Gligor (Jorza), Filaret – Strătilă (Celea), Tănase, Chindriș, Vlad (Andor) – Ad. Petre, Curtuiuș. Dunărea: Lungu – Ibrian, Panait, Șandru, Barna (Şocâlteu) – Preoteasa, Radu, Zsivanovics (V. Petre), Dobra (Ţenea) – Balint, Kanda. Au arbitrat: C. Buşi (Rm. Vâlcea) – la centru, R. Ghiciulescu (Lugoj) şi N. Chiţoiu (Timişoara) – asistenţi. Obs. FRF: V. Marc (Cluj) şi D. Sabău (Zalău).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase