Primăria informează: salcia prăbuşită pe Abrud avea rădăcinile bolnave

De Valentin Goran
Reactualizat la:
6Comentarii
Primăria informează: salcia prăbuşită pe Abrud avea rădăcinile bolnave
© FOTO: V. Obşitoş
Potrivit Municipalităţii, locatarii din zonă nu au depus solicitări de intervenție sau alte sesizări cu privire la acest arbore.

Soarta, norocul și providența sunt premisele care au făcut ca salcia înaltă de 10 metri să nu omoare vreun copil ori vreun arădean într-o zi superbă, cu soare de duminică, 24 iulie. După ce copacul s-a prăbușit dintr-odată pe strada Abrud din cartierul Micălaca și după ce localnicii au declarat că au făcut nenumărate demersuri către Palatul Administrativ, cum că acesta ar fi un pericol public, luni, 26 iulie, Primăria Municipiului Arad a venit și cu răspunsurile. Conform reprezentanților Municipalității, salcia nu este seculară, ci are doar 35 de ani, iar la Primărie nu a ajuns nicio reclamație, contrar celor declarate de locatari.

Rădăcinile copacului, bolnave

„În urma verificărilor s-a constatat că salcia care s-a prăbușit duminică dimineața pe strada Abrud a avut rădăcinile afectate de boli specifice. Arborele, în vârstă de aproximativ 35 de ani, nu prezenta degradări vizibile la nivelul trunchiului sau coroanei, care să indice risc de prăbușire. Precizăm că la Primăria Arad nu au fost depuse solicitări de intervenție sau alte sesizări cu privire la acest arbore din partea locatarilor din zonă”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Muncipiului Arad.

În această lună se realizează lucrări de toaletări și îndepărtare arbori care prezintă pericol de prăbușire pe domeniul public, ne mai spun reprezentanții Palatului Administrativ, iar copacii au fost luați în evidențe urmare a evaluării stării acestora de către municipalitate sau urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor și asociațiilor de proprietari. „Toți arborii au fost verificați și marcați de organele silvice, conform legii. Intervențiile vizează atât arbori de pe aliniamente stradale și zone cu condominii, cât și din zona parcurilor de pe Malul Mureșului”, ne explică Drăghici.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor