ARAD. La cele cinci centre de examen din județ – Liceul Tehnologic „I. Maniu”, Colegiul Naţional „M. Nicoară”, Colegiul Naţional „V. Goldiş, Liceul Tehnologic Chişineu Criş şi Liceul „M. Viteazul” Ineu – se desfășoară, astăzi, ultimul examen din cadrul bacalaureatului de toamnă.
Este vorba despre proba la alegere conform profilului şi specializării la care s-au înscris 772 candidați. Ei vor susține examenul scris la o materie pe care și-o vor alege (în funcție de specializarea pe care au făcut-o în liceu) dintr-o mulțime de discipline precum: Anatomie, Chimie, Fizică, Biologie, Informatică, Geografie, Psihologie, Economie, Logică, Filosofie, Sociologie, etc.
Urmează rezultatele
După două zile de suspans, luni, 1 septembrie (până la ora 12:00), se va afla care sunt fericiții posesori ai diplomei de bacalaureat. În aceeași zi (între orele 12:00-16:00), cei nemulțumiți pot depune contestații. Lucrărilea acestora vor fi recorectate, în zilele 2 – 3 septembrie, iar pe 4 septembrie se face afişarea rezultatelor finale.
Proba la alegere a profilului
Astăzi are loc ultima probă a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!