aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
„Liber” pentru aurul turcesc

„Liber” pentru aurul turcesc

De Alin Gherasim
la 10 November 2025 17:01
6 Comentarii

„Liber” pentru aurul turcesc

10 November 2025 17:01
Curtea de Apel Timișoara a decis că inculpații din dosarul contrabandei cu aur din Turcia să fie lăsați liberi ca pasărea cerului.
Scris de Alin Gherasim - Curtea de Apel Timișoara a decis că inculpații din dosarul contrabandei cu aur din Turcia să fie lăsați liberi ca pasărea cerului.

Trimite articolul

X
DIICOT a primit o lovitură grea de la Curtea de Apel Timișoara, încă una după cea primită de la Tribunalul Caraș Severin, în dosarul de contrabandă și spălare de bani în care sunt implicate 30 de persoane din județele Arad și Timiș, infracțiuni comise cu ajutorul a kilograme de aur importat ilegal din Turcia. După ce Tribunalul Caraș Severin a decis ca, din totalul de șapte inculpați propuși pentru arestare preventivă, să nu fie arestat niciunul, doar trei suspecți fiind plasați sub control judiciar, DIICOT s-a îndreptat spre Curtea de Apel Timișoara, în speranța că această instanță va admite propunerile de arestare preventivă. Însă și judecătorii de aici s-au arătat foarte indulgenți cu inculpații. Și nu doar că nu au decis să aresteze vreunul dintre inculpați, ci au hotărât ca și cei trei care erau sub control judiciar să fie cercetați în libertate, fără nicio măsură preventivă. „Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispus faţă de inculpaţii Conia Sorin-Ovidiu, Ghazal Hamwi Wadah şi Leş Adriana prin încheierea penală nr. 41/23.10.2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin în dosarul nr. 1519/115/2025 pentru o perioadă de 60 de zile, din data de 23.10.2025 până la data de 21.12.2025, inclusiv”, se arată în soluția pe scurt a Curții de Apel Timișoara. Așadar, niciun inculpat din dosar nu se mai supune vreunei măsuri preventive.
În data de 23 octombrie, județele Arad și Timiș au fost „periate” de anchetatori, care au efectuat nu mai puțin de 58 de percheziții soldate cu reținerea a 11 inculpați. „La data de 23 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin au dispus reținerea a 11 inculpați (dintre care trei ofițeri de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș) și măsura controlului judiciar față de șase inculpați (unul dintre aceștia ofițer cu funcție de comandă în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, spălarea banilor, evaziune fiscală, divulgarea informațiilor secrete de stat și abuz în serviciu. În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate sumele de 142.000 euro, 230.000 lei, 7.000 USD, 3.600 franci elvețieni, opt ceasuri de lux (dintre care două din aur), 3 kilograme aur, peste 300 bijuterii (inele, pandantive, brățări, lănțișoare, cercei), 4 bănuți de aur, 5 poșete de damă (diverse mărci), 22 de laptopuri, unități de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă”, anunțau, la momentul respectiv, procurorii DIICOT.
În ceea ce îi privește pe polițiștii vizați de anchetă, aceștia sunt Mihaiela-Mărioara Ianăș, șefa Serviciului Județean Anticorupție Timiș, Cosmin-Marian Stănciulescu, șeful Biroului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, împotriva acestora judecătorii hotărând să nu ia nicio măsură preventivă. În plus, în dosar mai este cercetat și Florin Bolboș, care deține funcția de adjunct al IPJ Timiș. Față de acesta, procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Tot sub control judiciar au fost puși și fostul sef al Poliției Rutiere, Marcel Crăciunescu, și fostul polițist de la Economic, Gheorghe Niță.
O grupare
Anchetatorii anunțau, după efectuarea celor 58 de percheziții, faptul că, încă de anul trecut, suspecții au format o grupare de criminalitate organizată. „În urma activităților de urmărire penală, s-a constatat că, pe parcursul anului 2024, pe raza județului Timiș, s-a constituit o grupare de criminalitate organizată, formată din peste 30 de membri, condusă de un suspect (cetățean străin), specializată în comercializarea de bijuterii din metale prețioase, o parte dintre acestea fiind introduse ilegal în România din Turcia, cu eludarea prevederilor legale. De asemenea, erau comercializate bijuterii contrafăcute, purtând mărci identice sau similare cu cele înregistrate legal. Bijuteriile erau introduse pe piață prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de membrii grupării, fără evidențierea lor în documentele contabile și fără a se achita obligațiile fiscale datorate bugetului de stat. Pentru ascunderea sursei ilicite a sumelor de bani obținute și a bunurilor tranzacționate, suspecții au recurs la înregistrarea în evidențele contabile de achiziții fictive de pe teritoriul național, creditări cu sume nejustificate față de veniturile declarate, precum și la achiziția de bunuri imobile de valoare mare, pe numele unor persoane apropiate, considerate de încredere. Cercetările efectuate au arătat că unii membri ai grupării infracționale organizate, motivați de câștigurile semnificative obținute din activități de evaziune fiscală și spălare de bani, au decis să își extindă operațiunile ilegale. Astfel, aceștia au introdus în România tot din Turcia și alte categorii de bunuri, precum articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri, majoritatea inscripționate cu însemnele unor branduri de renume, fiind însă produse contrafăcute. Mărfurile erau introduse în țară prin evitarea controlului vamal și ulterior comercializate în afara circuitului fiscal legal, cu scopul obținerii unor profituri considerabile din vânzarea la negru”, susțin cei de la DIICOT.
Au „mânjit” polițiști
Anchetatorii explică și modul în care funcționa această grupare, dar și cum, pentru a-și asigura protecția, membrii grupării au inclus în afacere și polițiști. „Potrivit probatoriului administrat în cauză, s-a constatat că gruparea infracțională organizată prezenta o structură ierarhică de tip piramidal, alcătuită din cinci paliere distincte, fiecare cu roluri bine determinate. Primul palier era reprezentat de liderii grupării, respectiv coordonatorii grupurilor de societăți comerciale implicate în comercializarea bijuteriilor din metale prețioase, care luau deciziile esențiale privind direcțiile de acțiune ale rețelei. Al doilea palier era compus din persoane din cercul apropiat al liderilor, respectiv angajați în cadrul societăților controlate de aceștia, formal încadrați în funcții de lucrători comerciali, dar care exercitau atribuții în sprijinul activității infracționale. Palierul al treilea a fost constituit din foști și actuali funcționari publici cu statut special, iar ultimele două paliere includeau funcționari publici din cadrul instituțiilor cu atribuții de control și supraveghere financiară, de protecție a consumatorilor, precum și angajați ai unor instituții financiar-bancare cu responsabilități privind monitorizarea și raportarea tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor. Astfel, cele mai multe dintre acțiunile de verificare desfășurate la societățile comerciale controlate de lider nu au fost eficiente, întrucât acesta a fost avertizat de către foşti angajaţi ai IPJ Timiș, pe baza informaţiilor furnizate de polițiști activi, din cadrul aceluiași inspectorat, despre data, modul și componența echipelor de control. Totodată, membrii grupării și-au activat diverse contacte în zona de operare, în rândul funcționarilor, inclusiv a celor cu statut special din instituții cu atribuții de constatare și sancționare a faptelor de natură economică, precum și în rândul lucrătorilor bancari responsabili de raportarea și sesizarea tranzacțiilor suspecte în domeniile vizate. Pentru a putea continua activitatea infracțională, liderul grupării de criminalitate organizată a recurs la două metode principale de protejare a rețelei prin coruperea funcționarilor publici, respectiv oferirea directă de bijuterii din aur, în schimbul asigurării protecției (transmiterea periodică de informații referitoare la planificarea și desfășurarea controalelor, precum și la obținerea unor soluții favorabile în cauzele aflate deja în curs) și suportarea cheltuielilor aferente unor petreceri și evenimente desfășurate în restaurante sau cluburi, organizate în beneficiul unor angajați cu funcții de decizie, în scopul de a determina o conduită profesională favorabilă intereselor grupării”, mai arată cei de la DIICOT.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aurul turcesc ,
Curtea de Apel Timişoara ,
DIICOT ,
dosarul contrabandei cu aur ,
inculpatii ,
lăsați liberi ,
liber
6 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Etc says:
    November 10, 2025 at 7:54 pm

    Vorba aia….lex loci…

    Reply
  2. Diadem says:
    November 10, 2025 at 8:50 pm

    Maine toată lumea sa facă contrabanda, te îmbogățești si nu ții se întâmplă nimic….bravoooo justiției

    Reply
    • Medaid @ Diadem says:
      November 11, 2025 at 6:17 am

      Dacă ar intra toată lumea în zona contrabandiștilor ar bine într-un fel că s-ar impusca reciproc contrabandistii si nu ar mai fi nevoie de o justiție la fel de contrabandista si corupta.

      Reply
    • VP1010 says:
      November 11, 2025 at 10:32 am

      Te înșeli, crezi că este loc de toată lumea?

      Reply
  3. Radu says:
    November 11, 2025 at 10:26 am

    Doar nu ați visat altceva în România ultimilor 35 de ani ?
    Și-a primit “cota” cine trebuia și totul s-a rezolvat.

    Reply
    • Stefan51 says:
      November 11, 2025 at 11:13 am

      mai degraba a fost primit in gasca….

      Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    Negocieri cu succes pentru Marius Coman
    2
    GALERIE FOTO| Au cules mazăre în scop caritabil, la Nădlac
    3
    Nu au prins podiumul la CN de gimnastică
    4
    Rezidenții din Dubai vor fi plătiți pentru a-și invita prietenii și familia să viziteze emiratul
    5
    Arădean drogat, și-a ars concubina cu fierul de călcat și a bătut-o cu un baston telescopic
    6
    Vis spulberat la UTA U15
    7
    Fotbal – Liga 3, play-off
    8
    Beat şi fără permis, a furat o maşină parcată în faţa unei case din Beliu
    9
    10 ţări africane riscă să fie cuprinse de epidemia de ebola, potrivit Africa CDC
    10
    FOTO| Cursa indiciilor: concurs de orientare în Micălaca

    Mapamond

    Rezidenții din Dubai vor fi plătiți pentru a-și invita prietenii și familia să viziteze emiratul
    Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până la 700 de euro rezidenților care își invită prietenii și familia în vizită, a anunțat miercuri biroul de presă al emiratului, în contextul în care sectorul turistic se confruntă cu dificultăți din cauza lunilor de război din regiune, informează AFP.

    Mapamond

    Volodimir Zelenski îl numeşte pe Ihor Skibiuk în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei
    Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel reorganizarea armatei, relatează Reuters.

    Local

    VIDEO
    VIDEO| Nouă jardiniere, vandalizate pe Podul Decebal
    Nouă jardiniere amplasate pe Podul Decebal au fost distruse în noaptea de sâmbătă spre duminică. Primarul Călin Bibarț spune că acestea vor fi înlocuite și se încearcă identificarea autorilor.

    România

    România, printre țările UE cu cele mai mari scumpiri ale carburanților în luna iunie 2026
    Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 13,7%, în luna iunie 2026 comparativ cu luna iunie 2025, România fiind printre țările membre cu cele mai mari creșteri de prețuri în ritm anual, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

    Local

    Titularizare: 796 de candidați au susținut proba scrisă
    Din cei 931 de candidați înscriși, doar 796 au ajuns să își predea lucrările scrise la finalul probei din cadrul examenului de titularizare.

    Mapamond

    Surse: Conducta CPC nu mai transportă petrol kazah din cauza atacurilor asupra petrolierelor
    Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) nu mai primește petrol din Kazahstan, după ce luni a suspendat încărcările de țiței pe nave, din cauza atacurilor asupra petrolierelor la terminalul său de la Marea Neagră, au declarat marți seara, pentru Reuters, trei surse din industrie.

    Local

    Elevii arădeni, repartizați în licee
    Peste 70 de specializări din liceele arădene au ultima medie de admitere mai mică de 5. Una singură din Arad se află în top 50 la nivel național. 1

    România

    Camera Deputaților - convocată în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie
    Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

    Local

    FOTO
    Performanță remarcabilă pentru Arad: Mihai Stanciu a cucerit argintul la Internaționala de Chimie
    Povestea medaliei de argint la Internaționala de Chimie s-a scris cu multă muncă, pasiune, sacrificii și un profesor dedicat performanței.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.