ARAD. A fost bine cu minivacanţa de sărbători, dar a sosit momentul „achitării preţului” de către funcţionari. Mai exact, momentul recuperării zilelor libere de 24 și 31 decembrie 2018. Astfel, „angajații Instituției Prefectului – Județul Arad și ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, respectiv ai Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Pașapoartelor Simple Arad, își vor prelungi programul normal de lucru cu două ore, în intervalul 7-10 ianuarie 2019, respectiv 14-17 ianuarie 2019” – anunţă Prefectura Arad, într-un comunicat de presă.
Program prelungit la Paşapoarte şi Permise
Program prelungit la Paşapoarte şi Permise
Câte două ore în plus la programul normal de lucru, între 7-10 şi 14-17 ianuarie 2019.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!