La junioare, CN are programată prima rundă peste o săptămână, Westar evoluând la Cluj.
ProVolei și Westar debutează în întrecerea cadeților
ProVolei și Westar debutează în întrecerea cadeților
30 septembrie este data la care va debuta noul sezon al Campionatului Național de volei rezervat cadeților, cele două echipe arădene evoluând în deplasare. CS Westar va evolua la Rm. Vâlcea, în timp ce emisarii UVVG ProVolei Arad se vor deplasa la Craiova.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!