„Pun tunul” pe IŞJ şi Primărie

De Alin Gherasim
28Comentarii
„Pun tunul” pe IŞJ şi Primărie
Comasarea şcolilor, subiect de dezbatere la PSD Arad.

Deputatul Adrian Todor şi consilierii locali Anca Stoenescu şi Beniamin Vărcuş au atras atenţia asupra „mutilării” învăţământului arădean, mascat în modificarea reţelei şcolare gândite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi Primăria Arad. „Cei din administraţia locală nu fac niciun lucru transparent. În legătură cu modificarea reţelei şcolare, nu a avut loc nicio întâlnire cu profesorii, elevii sau părinţii, nu s-a cerut niciun punct de vedere de la cei implicaţi. Am primit memorii de la şcoli, memorii care au apărut şi în presă. Îi asigur pe cei care au trimis aceste memorii de faptul că le voi face cunoscute inclusiv la Ministerul Educaţiei”, a spus Adrian Todor.

Pe acelaşi subiect, Anca Stoenescu, cea care a fost şi director de şcoală, spune că „şi anul trecut s-a încercat mutarea unor şcoli, dar eu, în calitate de inspector adjunct, nu am semnat nota de fundamentare, iar mutările nu s-au putut realiza fără semnătura mea. IŞJ şi Primăria încearcă, de nouă ani de zile, să desfiinţeze şcolile tehnologice. Inspectorul general şi primarul fac reţeaua şcolară din pix, în birou, nu în urma consultării cu cei implicaţi”.

Mai departe, liderul PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal, Beniamin Vărcuş, a declarat că „grupul nostru va vota împotriva proiectului de hotărâre care vizează reţeaua şcolară. Vom căuta o modalitate pentru a sista absorbţia liceelor tehnologice”.

Taguri: , , ,


28Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor