Referendum fără asumare? Partidele nu mai vor să fie implicate în campanii pro-vot

De Andreea Pintea
4Comentarii
Referendum fără asumare? Partidele nu mai vor să fie implicate în campanii pro-vot
PSD și ALDE au transmis în cursul zilei de miercuri prin lideri importanți că nu se vor implica în campania pentru referendum. Totuși pe paginile parlamentarilor, mesajele abundă!

Au mai rămas 10 zile până la referendumul pentru modificarea Constituției. Și totuși, încă, nu e clar cine și cum va face campanie pentru ca acest referendum să aibă sorți de izbândă. Dacă atunci când s-a anunțat organizarea referendumului, atât PSD cât și ALDE au ieșit și au spus că vor susține ideea modificării Constituției în ceea ce privește reglementarea clară a termenului de familie, acum se pare că partidele încep să se dezică de referendum.

Dăncilă: nu facem campanie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, citată de Mediafax, în timpul reuniunii socialiștilor europeni, la Bruxelles, că este obligația tuturor să facă acțiuni în care să arate ce înseamnă referendumul pentru familie, dar că PSD nu va face campanie.

„Partidul Social Democrat nu va face campanie. Nu va face campanie. Este obligația tuturor să facă acțiuni în care să arate ce înseamnă acest referendum, dar nu vom face campanie pentru a se lua o decizie sau alta”, a declarat Dăncilă.

Tăriceanu: ALDE nu se implică

Și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a ieșit în spațiul public cu o declarație asemănătoarea celei susținute de premier. „În ceea ce privește problema referendumului, ALDE nu se va implica în campania pentru referendum. Vom recomanda votanților noștri să voteze conform conștiinței. Un sondaj pe care l-am făcut arată că 85% dintre cei care vor vota vor vota pentru căsătoria între un bărbat și o femeie, iar 77% din votanții ALDE, la fel, susțin acest punct de vedere”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Și campanie?

Ei bine, în tot acest timp arădenii pot găsi în cutiile poștale stickere și fluturași imprimați de diferite asociații prin care sunt îndemnați să susțină „familia tradițională”. Însă, la nivel de campanie din ușă în ușă cam acestea sunt singurele materiale ce au fost distribuite în Arad. În schimb, pe rețelele de socializare, părerile sunt vehemente, pozițiile tranșante și mult mai clare decât cele asumate public. Pe paginile bisericilor – ortodoxe și nu numai, au apărut mesaje prin care se recomandă votul pentru modificarea constituției, poziție oarecum de înțeles dat fiind faptul că Biserica a susținut inițiativa Coaliției pentru Familie – inițiatorii referendumului.

Totuși, nu doar bisericiile sunt cele care susțșin referendumul ci și politicienii. Imediat după ce s-a luat decizia de a se organiza referendumul, pe paginile politicienilor arădeni au apărut mesaje cu îndemnul de a vota „Da” la referendum. În general imaginile simbolizează doi părinți cu un copil, fie în reprezentare grafică și în culorile tricolorului, fie îmbrăcați în porturi tradiționale. Practic, se induce ideea de familie tradițională, prin mesaje indirecte.

De partea cealaltă, cei care au contestat organizarea referendumului încă de la bun-început, cum este cazul USR, vin cu argumente din Codul Civil prin care explică de ce o modificare a Constituției nu se impune.

În condițiile în care partidele politice nu se vor implica în a face o campanie activă pentru referendum, este greu de crezută că prezența la vot va fi suficient de mare pentru ca modificarea Consitituției să fie validă.

4



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor