Renunţă la Cupa Davis pentru Top 100 ATP!

De Daniel Scridon
Renunţă la Cupa Davis pentru Top 100 ATP!
Decizie grea pentru cel mai valoros tenisman român al momentului, în proba de simplu, arădeanul Marius Copil.

Aflat pe locul 87 în ierarhia ATP, Copil a şocat prin anunţul făcut marți, pe contul său de Facebook, că nu va participa la meciul cu Austria, din barajul pentru menținerea în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa din cadrul Cupei Davis.

„Cu părere de rău, vă anunț că am ales să nu fac parte din echipa de Cupa Davis a României pentru meciul cu Austria. Mi-aș fi dorit foarte mult să joc, însă am fost pus în fața unei decizii foarte grele: Top 100 ATP vs o săptămână de Cupa Davis pe altă suprafață. Mai am multe puncte de apărat, iar obiectivul meu este de a termina anul cât mai sus în clasamentul ATP”, a afirmat Copil (26 ani), în mesajul său.

Meciul Austria – România, din primul tur al play-off-ului pentru menținerea în grupa I valorică a zonei, se va desfășura în perioada 15-17 septembrie, la Wels, pe zgură. Dacă va pierde în fața Austriei, România mai are o șansă de a se menține în Grupa I valorică, aceea de a câștiga în fața învinsei dintre Israel și Ucraina, într-un baraj de supraviețuire, programat pe 20-22 sau 27-29 octombrie.

România va conta mai mult ca sigur pe Horia Tecău (27 ATP) și Florin Mergea (50 ATP) la dublu, în timp ce jucătorii români cei mai bine clasați în acest moment în ierarhia mondială de simplu sunt Adrian Ungur – 423, Dragoș Dima – 568, Nicolae Frunză – 590.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !