Replică la „parada miniștrilor”

De Andreea Pintea
12Comentarii
Replică la „parada miniștrilor”
Florin Tripa: „Miniștri din Guvernul României fac mai mult pentru Arad decât Cionca”.

ARAD. Deputatul Florin Tripa îl acuză pe Iustin Cionca, președintele CJA, că „în lipsa realizărilor încearcă să se afirme din nou prin dispute politice”.

„Nu mă surprinde cu nimic ieșirea lui Marinel Cionca, având în vedere faptul că despre propriile realizări n-ar putea să ne spună nimic. Mă miră însă faptul că, în urmă cu aproape două săptămâni, după vizita ministrului Sănătății, Sorina Pintea, CJA dădea un comunicat de presă, în care ne spunea ce frumoasă a fost vizita, cum s-a întâlnit președintele CJA cu ministrul și cum va aloca Ministerul Sănătății 10 milioane de lei pentru Spitalul județean. Probabil, șeful Falcă n-a citit acel comunicat când i-a dat ordin subordonatului Marinel să iasă și să se contrazică singur în public. Faptul că miniștrii vin la Arad și realizează mai multe investiții decât administrația Cionca îl deranjează pe cel mai slab președinte din istoria CJA, care ar trebui să fie deranjat de propria incompetență. Vizita ministrului Sănătății aduce 10 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din județ, inclusiv a celui județean, aflat în subordinea CJA, dar și viitorului spital de la Lipova, care e construit cu fonduri guvernamentale, Sorina Pintea verificând stadiul lucrărilor. Ministrul Transporturilor a venit să vadă stadiul lucrărilor la al doilea pasaj de pe centură, executat tot cu fonduri guvernamentale, dar și să afle de ce nu pot fi operate cursele Tarom pe Aeroportul Arad, aflat în subordinea lui Cionca. De asemenea, în cadrul întâlnirii, ministrul Transporturilor a dat curs la o solicitare pe care i-am formulat-o recent, pe linie oficială, legată de trecerile de cale ferată de la Zimandul Nou și Chișineu Criș. Ministrul a dat asigurări, în mod public, că ministerul va finanța reabilitarea infrastructurii, complet depășită și care creează problemele de aglomerări rutiere pe care le cunoaștem cu toții. Luna trecută, a fost la Arad ministrul Dezvoltării, vicepremierul Daniel Suciu, care a semnat predarea noului bazin de polo către Primăria Arad, o investiție realizată din fonduri guvernamentale. De asemenea, vicepremierul a discutat cu primarii din județ despre proiectele PNDL, Aradul primind o finanțare în valoare de peste 600 de milioane de lei de la guvern pe această zonă, printre proiecte aflându-se și cele ale CJA, cum ar fi drumuri județene, secția de oncologiei sau un nou spital la Căpâlnaș. Așadar, iată beneficiile pe care aceste vizite le aduc arădenilor”, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor