Restaurare pentru o “comoară” din Luncşoara

De Alin Gherasim
Restaurare pentru o “comoară” din Luncşoara
LUNCŞOARA. Biserica din Luncşoara, un adevărat monument istoric care are o vechime de aproape 200 de ani, va beneficia de lucrări de restaurare.

Biserica Ortodoxă, în parteneriat cu “Ambulanţa Monumentelor” şi Consiliul Judeţean Arad, şi-a propus să repare acoperişul Bisericii din Luncşoara. Practic, întreaga şindrilă, care este degradată, va fi înlocuită, astfel că întreg monumentul va fi pus în siguranţă. 25.000 de lei a alocat Consiliul Judeţean Arad pentru această lucrare de restaurare. Biserica, ridicată în anul 1825, se înalță pe o fundație de piatră brută, având pereții din bârne masive încheiate la colțuri, iar șarpanta este de lemn cu învelitoare de șindrilă. Sub streașină, biserica are console profilate interesant, în care se vede mâna artizanală a constructorului. Conform mărturiilor istoricilor, biserica a fost mutată la Luncșoara în 1825, existând două variante: fie că a fost adusă din cătunul Crăciunești, fie din satul Prăvăleni-Hunedoara. În biserica de la Luncșoara de Sus se mai oficiază slujbe doar o dată pe an, în cinstea hramului bisericii, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

„Este o biserică frumoasă, care și-a păstrat aspectul din timpurile în care a fost construită. Sigur, a mai fost consolidată, dar în linii mari își menține arhitectura specifică acestor locuri”, a spus Cătălin Tulcan, preotul-paroh care oficiază la Luncșoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !