Reunificarea celor două Corei

Reunificarea celor două Corei
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” vă prezintă sâmbătă, 23 aprilie, ora 19, în sala Studio, „Reunificarea celor două Corei” de Joël Pommerat, în regia lui Radu-Alexandru Nica.

Textul piesei ,,Reunificarea celor două Corei” se constituie într-o succesiune de secvente între care nu există o unitate narativă. Spectacolul începe cu scenă în care o femeie casatorită de 20 de ani, cu doi copii mari şi cu o situaţie materială bună se află la o sedinţă de psihoterapie. Femeia îi spune medicului că vrea să divorteze pentru că în viaţa de cuplu nu mai există iubire. Altă scenă prezintă o tânără care află chiar în ziua nunţii că viitorul ei soţ a avut în trecut aventuri amoroase cu toate surorile ei şi anuleaza totul. Un preot vrea să pună punct unei legături pe care o avea de mai mulţi ani cu o prostituată şi pentru asta este dispus să-i cumpere tăcerea cu bani. O familie angajează o bonă pentru nişte copii care de fapt nu există. Un soţ continuă să-i fie fidel soţiei, o femeie amnezică de ani de zile. Toate aceste personaje sunt într-un permanent conflict cu lumea înconjurătoare dar şi cu ei înşişi.

reunificarea

În distribuţie: Dorina Darie – Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat, Mariana Tofan, Carmen Vlaga – Bogdan, Ovidiu Crişan, Andrei Elek, Zoltan Lovas, Ioan Pet.

reunificarea colaj 2

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase