„Rică” Neaga, plin de entuziasm şi speranţă

De Leo Sfara
Reactualizat la:
1Comentariu
„Rică” Neaga, plin de entuziasm şi speranţă
Noul antrenorul al celor de la Naţional Sebiş crede în promovare şi în jucători. „Trecem peste Poli şi la vară ne vom bucura. La Sebiş sunt condiţii mai bune decât la multe echipe de liga secundă”.

După antrenamentul de ieri, despre care am scris, cei de la Naţional Sebiş au organizat o conferinţă de presă, chiar la stadion, semn că lucrurile progresează la echipa patronată de primarul Gheorghe Feieş. O întâlnire cu presa nu am mai avut de foarte multă vreme la Naţional Sebiş. Au fost prezentaţi noii sosiţi, în frunte cu antrenorul Adrian Neaga.

„Am venit cu inima deschisă”

„Rică” a început prin a spune motivele pentru care a venit să antreneze la Sebiş. „Îmi place meseria asta, am avut şi o datorie morală faţă de Călin Cojocaru, după ce în vara anului trecut drumurile noastre s-au despărţit. Mi-a plăcut proiectul, am venit cu inima deschisă aici. Vreau ca la vară să ne bucurăm de promovare” – a declarat Neaga.

Obiectiv, locul I

Fără doar şi poate, „Rică” nu a venit până la Sebiş doar de dragul distanţei, ci vrea să promoveze cu Naţional. „Să nu ne gândim că dacă ratăm prima poziţie este o tragedie. Tragediile sunt altele. Le-am spus jucătorilor că începem de la zero şi trebuie să ne impunem. Am încredere în băieţi, facem lot competitiv, deja avem aici jucători de caracter. Trebuie să terminăm în faţa lui Poli, am eu un meci cu ei. Ştiu că aici sunt oameni entuziaşti, care vor să promoveze şi ăsta e cel mai important lucru. Cred că putem reuşi, avem condiţii extraordinare, peste multe echipe din liga secundă” – a mai spus Neaga.

Doi adversari periculoşi

Vorbind despre drumul spre promovare din returul campionatului seriei a IV-a a ligii a III-a, Neaga a completat: „Luăm fiecare meci în parte, pas cu pas. Plecăm cu şansa a patra, dar nimic nu e imposibil. Mizez pe componenţa lotului, pe caracterul şi valoarea jucătorilor. Principalele adversare sunt ASU Politehnica Timişoara, care are prima şansă, dar şi echipa din Cugir va avea un cuvânt greu de spus. La final sper să fim noi cei fericiţi”.

Au ratat doi atacanţi

Naţional Sebiş i-a adus până acum pe Bujor şi Tomşa – portari, plus Zoran Radu, Zurbagiu şi Keita, acesta urmând să ajungă la Sebiş în jurul datei de 5 februarie. Sârbul Basic este în probe, iar managerul general, Călin Cojocaru a anunţat că s-a mai bătut palma cu Alexandru Dumitrache (SCM Piteşti), Cosmin Negoescu (FC Caransebeş) şi Bogdan Ţoca (FC Bihor). La rândul său, „Rică” Neaga a recunoscut că i-a ratat pe atacanţii Chiţu şi Szekely, ultimul fost la UTA.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor