Tristan Mihuta
Pe nimeni nu interesează viitorul satului românesc. Prezentul nici atât. În Occident satele sunt mici orăşele, care au tot ceea ce este necesar pentru a asigura confortul locuitorilor. De aceea, mulţi fug de marile oraşe şi preferă să stea la „sat”. La noi, cele mai multe sate arată groaznic. Nu au drumuri, trotuare, apă, canalizare, gaz. Jumătate din populaţia României are WC în curte şi nu posedă baie. Se gândeşte cineva să elaboreze un program de ridicare a satului românesc? Nu. În schimb, se risipesc banii pe nimicuri, pe investiţii inutile – săli de sport în localităţi unde tinerii pot fi număraţi pe degete, se fac bazine de înot unde nu este apă. Etc.
Îşi pune cineva problema ce trebuie făcut pentru a avea o industrie competitivă, ce direcţii trebuie stimulate? Nu e vreme de aşa ceva. Ne tot lăudăm cu potenţialul uriaş al agriculturii. Ni se spune că pământul nostru e mină de aur, că ar putea hrăni 80 de milioane de oameni, dar nu avem programe menite să dezvolte agricultura şi industria alimentară. Milioane de hectare sunt nelucrate, an de an, iar miniştrii şi echipele lor filosofează fără folos. Turismul? Se cheltuiesc şi aici bani mulţi, pe frunze şi pe logo-uri care nu aduc niciun beneficiu, în loc să se investească în infrastructură. Despre autostrăzi, ce să zic! Am construit cel mult vreo 200 de kilometri, în 21 de ani!
Practic, avem o ţară fără perspectivă. Se acţionează haotic şi aleatoriu. În 1995, prin Pactul de la Snagov, Ion Iliescu, beneficiind şi de sprijinul lui Corneliu Coposu, a reuşit să adune toate forţele politice la aceeaşi masă şi să schiţeze un proiect de dezvoltare. Numai că s-a ales praful de acel proiect, din clipa în care CDR, PD şi UDMR au ajuns la guvernare. Cât îl priveşte pe Traian Băsescu, dumnealui nu are apetit pentru discuţii constructive. De şase ani şi mai bine, a cultivat doar discordia. Nu are nevoie de parteneri, îşi este suficient sieşi. Iar ţara e „varză”.
tristan.mihuta@informmedia.ro
