Rute alternative pe perioada verii în vestul ţării

De Andreea Pintea
3Comentarii
Rute alternative pe perioada verii în vestul ţării
Pentru a evita aglomerația pe șosele, DRDP Timișoara a venit cu propuneri de rute alternative.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a venit cu propuneri de rute alternative pentru șoferii care vor circula pe traseul Timișoara – Deva, dat fiind faptul că în perioada estivală valorile de trafic pe drumurile naționale și autostrăzi sunt în creștere. Rutele alternative propuse sunt: Timișoara – A1 (coborârea prin nod rutier Topolovățu Mare sau nod rutier Dumbrava/Traian Vuia) – Lugoj – Caransebeș – Hațeg – Simeria – A1; Timișoara – Arad – Lipova – Săvârșin – Deva – A1. „Rutele ocolitoare pot fi folosite pentru a evita aglomerația de pe sectorul DN 68A Margina – Ilia, sector pe care se desfășoară, în perioada următoare, lucrări de reparații în regie proprie”, explică director general regional, ing. Cristian Ispravnic.

De asemenea, mai spun cei de la Drumuri, pe autostrada A1, Lugoj – Deva Lotul 1, km 441+100 – km 474+800, calea 2, sensul Nădlac-Deva, între nodurile rutiere Dumbrava – Topolovățu Mare, respectiv autostrada A6, Calea 1 Balinț – Lugoj, se execută lucrări de reparații și întreținere în perioada de garanție.

„Începând de luni, 16 iulie, bretelele de urcare pe autostrada A6, în nodul Balinț, pe direcția de mers spre Lugoj, sunt închise. Șoferii care circulă pe A1 sensul Nădlac – Lugoj vor coborî de pe A1 la nodul rutier Topolovățu Mare sau la nodul Dumbrava, iar cei care circulă pe ruta Deva – Lugoj pot coborî de pe autostrada A1 pe la nodurile Dumbrava sau Topolovățu Mare. Circulația pe A6 între Lugoj și nodul rutier Balinț (A1) se desfășoară în condiții normale. În luna august nu vor fi instituite restricții de circulație pe autostrada A1”, a mai spus Ispravnic.

Informații la dispecerat

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor