S-a deblocat licitaţia de pe Arad-Şiria

De Alin Gherasim
3Comentarii
S-a deblocat licitaţia de pe Arad-Şiria
Licitaţia pentru modernizarea drumului Arad-Şiria-Pâncota-Buteni a fost deblocată, în sfârşit, de ANAP.

După aproximativ şase luni de zile, timp în care licitaţia pentru modernizarea drumului Arad-Şiria-Pâncota-Buteni a fost blocată între Consiliul Judeţean şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, situaţia a reintrat, în sfârşit, în normal. Reprezentanţii CJA anunţă că licitaţia a fost deblocată şi că firmele interesate pot depune oferte pentru lucrarea evaluată la 104 milioane de lei, plus TVA. „Având în vedere valoarea lucrării (vă reamintim că 104 milioane de lei + TVA a obținut Consiliul Județean Arad din fonduri europene pentru acest tronson de drum) se organizează o licitație europeană la care pot participa toți operatorii economici interesați din Uniunea Europeană. Deschiderea ofertelor se va face în data de 28.03.2019, la ora 15.00”, au anunţat, într-un comunicat de presă, cei de la Consiliul Judeţean.
Preşedintele instituţiei, Iustin Cionca, a făcut cum face de obicei, respectiv a aruncat toată vina în cârca Guvernului, precizând faptul că „şase luni de zile a blocat Guvernul modernizarea drumului Arad-Șiria-Pâncota-Buteni. Astăzi puteam deja lucra acolo, dar Guvernul a considerat că arădenii trebuie să circule printre gropi. Mă bucur că, în cele din urmă, insistența Consiliului Județean Arad, dezbaterile publice cu cetățenii afectați de starea drumului și profesionalismul celor care au realizat documentația pentru finanțarea din fonduri europene a acestei lucrări au dat rezultate. Este un succes al arădenilor în lupta cu instituțiile de la București, instituții care, din păcate, am constatat că nu sunt partenerii administrației arădene în dezvoltarea județului nostru”.

La toamnă

Trecând peste acuzele politice venite, în ultima perioadă, şi dintr-o parte, şi din alta, nu putem decât să salutăm faptul că cel mai prost drum din judeţul Arad va fi modernizat, într-un final. Pentru că, trebuie precizat, chiar dacă, pentru moment, licitaţia a fost deblocată, lucrările nu vor începe mai devreme de toamna acestui an.

Taguri: , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor