Bazinul, dat în folosinţă în 1956, dar şi dotările aduse la cel mai înalt nivel (minihotel cu 10 camere, restaurant, vestiare, sală de haltere, teren acoperit de minifotbal etc) îi aşteaptă pe arădenii dornici de relaxare. Baza, care este în propietatea Primăriei, este administrată de clubul AMEFA şi firma fostului halterofil Adrian Mateaș.
„Am dorit să arătăm ca această bază rămâne în peisajul sportului arădean, nu una doar pentru divertisment. Se va face însă şi divertisment, pentru că, din păcate, nu ai alte surse de venit. Aşteptăm pe oricine doreşte să sprijine clubul, pentru că cei care achiziţionează abonamente devin membri simpatizanţi ai CS AMEFA”, ne-a declarat Adrian Mateaş, care ne asigură că, în viitorul apropiat, baza va găzdui şi meciuri de polo.
S-a inaugurat baza sportivă AMEFA
Reactualizat la:
După şapte ani de lucrări, baza sportivă de la Pădurice a fost, miercuri, inaugurată oficial.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!