Din păcate, acţiunea cuprinsă în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, nu a fost onorată decât de două din cele 4 formaţii invitate, Colegiul Economic şi CN „V. Goldiş” spunând „pas”. Astfel, gazdele au format două echipe, consemându-se rezultatele: LPS I vs Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu 17-13, LPS I vs LPS II 31-20 şi Ineu vs LPS II 25-19. Organizatorii, în frunte cu profesoara Ramona Körösi, au acordat cinci premii speciale lui: Ionuţ Todinca (jucător de perspectivă), Mădălin Caciula (cel mai tehnic jucător), Bogdan Crişan (golgeter), Raul Dorogni (cel mai bun portar) – toţi de la LPS – şi Gheorghe Cin (Ineu – jucător de perspectivă). Vineri, 10 aprilie, de la ora 9.00, tot în sala LPS, sperăm că pe parchet vor păşi 4 formaţii de minihandbal mixt: LPS, Lic. Tehnologic Sântana, CS Unirea Sântana şi Şc. Gim. Săcălaz (jud. Timiş).
S-au simţit altfel pe semicerc
ARAD. Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv, din cartierul Bujac, a găzduit, miercuri, Cupa „LPS” la handbal masculin - liceu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.
Local
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul.
Local
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.
Advertorial
Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!