Salariile bugetarilor arădeni (II). Nu toți ne spun ce lefuri au

De Eugen Rogojan
5Comentarii
Salariile bugetarilor arădeni (II). Nu toți ne spun ce lefuri au
În cel de-al doilea episod al anchetei despre salariile bugetarilor arădeni, a venit rândul celor două centre culturale și al CET-urilor să-și „facă publice” remunerațiile.

În primul număr Jurnal Arădean de săptămâna trecută, v-am arătat ce salarii au angajații Direcției de Asistență Socială Arad, ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și ai Filarmonicii de Stat, cu toții aflați în subordinea Primăriei Municipiului Arad. Așa cum spuneam și atunci, acela a fost doar un prim episod al micii anchete de fapt divers. De data aceasta a venit rândul altor bugetari arădeni. Este vorba despre cei ai Centrului Municipal de Cultură Arad, ai Centrului Cultural Județean și ai celor două CET-uri – Lignit și Hidrocarburi – să „își facă publice” lefurile.

Directorul executiv al instituției care administrează fondurile destinate proiectelor culturale din municipiul Arad, aflat în subordinea primăriei, are un salariu lunar de 5.000 de lei, fiind urmat de adjunctul său, cu un venit salarial de 4.900 de lei.

Acestora le urmează șeful biroului „Administrare Cinematografe” și cel al serviciului „Activități culturale”, cu câte 3.700 de lei în fiecare lună. Ceilalți angajați ai instituției – consilieri, inspectori, muncitori, referenți, supraveghetori sau manipulanți decor – sunt remunerați lunar cu sume cuprinse între 1.450 de lei și 3.000 de lei.

Centrul Cultural Judeţean, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, oferă angajaților, în comparație cu alte instituții aflate în subordinea CJA-ului, salarii modeste. Managerul primește lunar puțin sub 3.500 de lei, fiind urmat de șefii de servicii, cu trei mii, respectiv patru mii de lei (cel de-al doilea având „bonus” pentru titlul științific de doctor).

Restul angajaților au salarii situate între 1.650 de lei și 2.650, cel mai bine plătit fiind un inspector de specialitate. Profesorii Școlii Populare de Arte, finanțată și aceasta prin intermediul Centrului Cultural Județean, au salarii în cuantum de sub două mii de lei.

Centralele Electrotermice

Grilele de salarizare ale celor două societăți comerciale aflate în subordinea Primăriei Municipiului Arad nu au fost făcute publice pe site-urile acestora, astfel că am formulat cereri în baza Legii 544, privind liberul acces la informațiile de interes public către instituția care le finanțează, adică spre primărie.

Interesul public

Cei de la CET Hidrocarburi au răspuns, solicitării noastre, spunându-ne că informația cerută „nu reprezintă o informație de interes public”.  Ce-i drept, aceștia nu intră neapărat sub incidența Legii 544/2001, actualizată 2016, deoarece Legea nu prevede nimic în ceea ce privește Societățile Comerciale, Organizațiile sau Asociațiile care se folosesc de banul public, însă răspunsul CET-H nu a fost că nu intră sub incidența legii respective, ci că „nu constituie informație de interes public”.

Dacă dumneavoastră, cititorii noștri, considerați că salariile angajaților unei instituții finanțate din bani publici constituie sau nu o informație de interes public, vă vom lăsa să decideți.

„Lignit” nu a răspuns

Deși cererea către CET-uri a fost făcută pe data de 1 noiembrie, adică acum 13 zile, iar termenul legal în care aceștia ar fi trebuit să ne furnizeze datele cerute (nefiind vorba de date „greu de adunat”) este de 24 de ore, răspunsul din partea celor de la „Lignit” nu a venit nici până astăzi.

Dacă Societatea Comercială „Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi” S.A. ne-a transmis că grila lor de salarizare „nu reprezintă o informație de interes public”, Societatea Comercială „Centrala Electrică de Termoficare Arad” S.A. nu ne-a răspuns deloc solicitării.

De asemenea, aceștia au fost imposibil de contactat telefonic, iar conducerea societății nu are afișate pe pagina web declarațiile de avere, astfel că rămânem „cu ochii în soare” în ceea ce privește veniturile angajaților „CET Lignit”.

De cealaltă parte

În episodul următor vom trece în revistă salariile angajaților de la Recons, TOP și GCA, urmând  apoi să ne îndreptăm privirile „de cealaltă parte”, urmărind salariile angajaților din subordinea Consiliului Județean Arad.

Vom afla, astfel, ce lefuri au angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ai Muzeului Județean sau ai Bibliotecii Județene, aflând totodată și ce salariu primește acum fostul director al Centrului Cultural Județean, „transferat” la Biblioteca Județeană „A.D.Xenopol”.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor