Şase arădeni au ajuns din cireș direct la medic

De Cristian Cotuna
3Comentarii
Şase arădeni au ajuns din cireș direct la medic
E sezonul cireşelor, astfel că mulţi români caută să îşi umple sacoşele cu fructe dulci, asta cu prețul unei accidentări grave, în funcție de înălțimea copacului.

Puțini știu cât de primejdios este culesul, mai ales dacă acestu lucru se face direct din cireş sau chiar de pe scară. Pericolul este confirmat și de numărul mare de victime, pentru că numai la spitalul din Arad au ajuns, în doar câteva zile, șase oameni care au căzut în timp ce încercau să culeagă cireșe. Ardelean Constantin are o vârstă onorabilă și a încercat să culeagă cireșe, așa cum a facut în fiecare an, numai că, de această dată, a avut ghinion. „M-am înălțat mai sus să rup o creangă de-acolo și s-a mișcat scara, după care am aterizat jos”, a declarat nea’ Constantin. Omul a ajuns la spital, dar, totuși, a avut noroc, pentru că putea să ajungă și mai rău. Acum, după această păţanie, știe că cireşele sunt dulci, dar… mai ales „periculoase”. „Să fie foarte atenți, și eu am 72 de ani, să fie foarte atenți că nu e de joacă, am căzut pe spate, am dureri mari”, dă sfaturi arădeanul.

Crengile uscate, un pericol

Comercianţii care vând cireşe ştiu că recoltatul acestor fructe este foarte periculos, mai ales că majoritatea au fost implicați în astfel de incidente, numai că au avut noroc și au scăpat ușor. „Se face cu scara… te asiguri! Nu te urci așa, în pom, și te ții de crengi. Cu o mână culegi și cu cealaltă te ții de pom”, ne spune un comerciant. „Eu m-am urcat și am cules vișine ieri seară, pentru asta m-am urcat cu atenție. Problema a fost că eram cu șlapi din nailon și aluneci. M-am suit până în vârful lui și s-a rupt o creangă foarte uscată și era sa cad jos. Noroc că m-am prins de altă creangă, altfel picam”, a declarat un alt comerciant. „Din cais am căzut, cu ani în urmă, s-a rupt o creangă și am căzut pe spate. Cu cireșele e bine, am o scară… am pantofi cu talpă mai bună care are aderență pe scară, altfel cu papuci din nailon nu merge”, se confesează din fața produselor un alt comerciant.

Sfaturi de la medici

Printre cei care au ajuns în ultimele zile la spital după ce au căzut din cireş se află și o femeie care, între timp a fost externată. Medicii avertizează că accidentările pot fi chiar mortale. „Este sezonul fructelor, oamenii se urcă în copaci și mai şi cad, din păcate. Norocul lor că nu au pățit mare lucru, doar câteva contuzii, fracturi costale. Ca și idee, să utilizeze scări bune, copacii să fie tineri, să nu aibă crengi uscate, pentru că, altfel, o cădere de la înălțime poate să producă un politraumatism care să pună chiar și viața în pericol. Unii sunt, însă, foarte precauți. Doar așa pot să se asigure că nu or să cadă din vârful cireșului”, a declarat Mircea Răduțiu, medic şef UPU Arad. Aceste sfaturi sunt completate de recomandările alpiniștilor, care spun că recoltarea cireșelor ar trebui să se facă numai de către persoane cu experiență și doar de pe scări solide, asigurate suplimentar cu corzi și ancorate.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor