Se apropie Festivalul de ştiinţe umaniste, ediţia a II-a

De Valentin Goran
1Comentariu
Se apropie Festivalul de ştiinţe umaniste, ediţia a II-a
Arădenii îi vor putea asculta pe Mircea Mihăieş, H.R. Patapievici, Sorin Vasilescu, Gabriel Liiceanu, Barbu Mateescu şi Sever Voinescu.

Intelectuali publici cu notorietate sau încă în afirmare se vor alătura în perioada 10–13 martie, Festivalului de științe umaniste, ediția a II-a, la Arad. Organizatorul festivalului, Centrul Municipal de Cultură Arad, concentrează pe parcusul a doar câteva zile de conferință, prin conferențiarii acestei ediții, intervenții în jurul unor teme esenţiale, abordări din perspective disciplinare diverse, academice şi accesibile deopotrivă: istorie şi istoria culturii, literatură, filosofie, arhitectură, drept, sociologie. Conferinţele publice ale invitaţilor festivalului se vor subsuma unei teme cu mare greutate şi relevanţă culturală: Despre adevăr. Arădenii îi vor putea asculta pe Mircea Mihăieş, H.-R. Patapievici, Sorin Vasilescu, Gabriel Liiceanu, Barbu Mateescu şi Sever Voinescu.

Programul festivalului

Joi, 10 martie, Mircea Mihăieș: Adevărul manuscriselor, ciornelor şi corecturilor, ora 17.00, în Sala Regele Ferdinand, Primăria MunicipiuluiArad; H.R. Patapievici: Despre adevărurile uitate, ora 19.30, la Sala Cinema Arta;

Vineri, 11 martie, Barbu Mateescu: Adevăruri despre România, ora 17.30, la Sala Cinema Arta; Gabriel Liiceanu: Ce înseamnă a gândi?, ora 19.30, la Sala Cinema Arta

Sâmbătă, 12 martie, Sorin Vasilescu: Adevăr și arhitectură: soarta orașului, ora 17.00, Sala Regele Ferdinand, Primăria Municpiului Arad; Sever Voinescu: Despre adevărurile periculoase, ora 19.00, în Sala Regele Ferdinand, Primăria Municipiului Arad

Detalii bio-bibliografice despre invitaţi:

Mircea MIHĂIEŞ s-a născut la Arad în anul 1954. Profesor de literatura engleză și americană la Universitatea de Vest din Timișoara, redactor-șef al revistei Orizont. Dintre volumele publicate: De veghe în oglindă (1989), Femeia în roșu (1990, în colaborare cu Adriana Babeți și Mircea Nedelciu), Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995), Viața, patimile și cîntecele lui Leonard Cohen (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008, tradus în Statele Unite în 2013), Ce rămîne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha (2012). A publicat șase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la o carte despre James Joyce.

Horia-Roman PATAPIEVICI – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000-2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, din 2005). Cercetător privat în istoria ideilor. Scriitor. Realizator TV. Dintre cărţile publicate:Cerul văzut prin lentilă, 1995, Zbor în bătaia săgeţii, 1995, Omul recent, 2001, Discernământul modernităţii, 2004, Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante, 2004, Partea nevăzută decide totul, 2015.

Sorin VASILESCU s-a născut la 20 iulie 1947. Arhitect, profesor universitar, doctor în arhitectură, membru al Uniunii Arhitecților din România, membru al Asociației Oamenilor de Ştiintă din România, membru al Centrului de Studii Palladiene de la Vicenza, membru al AEEA (Asociația Europeană pentru Învăţământul de Arhitectură), profesor invitat la Facultățile de Arhitectură din Strasbourg, Liège , Chișinău, Milano și Torino. Între volumele publicate: Istoria arhitecturii moderne, 1993, Arhitectura totalitară, 1994, Dicţionar al arhitecţilor moderni, 1995, Art Nouveau în România,2008, Arhitectura Italiei fasciste, 2011, Arhitectura Rusiei staliniste, 2013.

Gabriel LIICEANU s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80. Apel către lichele devine un manifest al conştiinţei civice româneşti. După 1990, seria volumelor de filozofie iniţiată deTragicul continuă cu Cearta cu filozofia şi Despre limită. În seria Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, filozofia se deschide spre un discurs mai eseistic şi implicat în viaţa cetăţii. Uşa interzisă, Scrisori către fiul meu şi Întâlnire cu un necunoscut îl impun ca pe unul dintre cei mai importanţi şi citiţi autori de „literatură personală“ din România.

Barbu MATEESCU are 34 de ani și s-a născut în București. A studiat sociologia într-o universitate Ivy League – University of Pennsylvania. În 2005 s-a reîntors în România. În anii următori a activat în domeniul sociologiei politice și a absolvit cursul programului de master în Politică Comparată din cadrul Facultății de Științe Politice a Universității București. Articolele de pe blogul său, Sociollogica, au fost și/sau sunt preluate de către Evenimentul Zilei, Revista 22, Hotnews etc.

Sever VOINESCU (1969, Ploieşti) este publicist, unul dintre cei mai cunoscuţi comentatori politici doctrinari din România. De profesie avocat. În 1997, abandonează cariera universitară şi devine consilier la Secretariatul General al Guvernului. Între 1998 şi 2000 este primul Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe, după mai bine de patru decenii în care această funcţie fusese scoasă din organigrama Ministerului. Între 2000 şi 2003 este Consul General al României la Chicago. În prezent este redactor-şef al săptămânalului Dilema Veche.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor