Se caută jucători străini

De Leo Sfara
Se caută jucători străini
UTA urmărește să aducă, anul viitor, jucători noi, pentru a completa lotul. În principal, Popa vrea „stranieri”.

Arad. UTA a terminat cu o remiză acest an, la Constanța, cu Farul. A fost un meci interesant, cu nerv, nimeni nu a menajat pe nimeni. S-a jucat aspru, arbitrul Adrian Ilyes fiind obligat să arate o multitudine de cartonașe galbene.

La o așa deplasare, era clar că UTA nu va avea suporteri, însă a apărut unul, un prahovean care vine la meciurile arădenilor de câte ori are ocazia, mai ales în deplasare. Dacă cineva avea vreu dubiu că acel fan e „alb-roșu”, trebuie să vă spunem că mașina lui e înmatriculată în Prahova și are scris în dreptul literelor „UTA”.

Mai trebuie amintit faptul că – după meciul de la malul mării – jucătorii au intrat în vacanță, reunirea lotului urmând să aibă loc pe 7 ianuarie 2019. Până atunci, conducerea clubului se va ocupa de problemele financiare.

Popa a vorbit cu Doumbia

Se știe că lotul echipei UTA este subțire, atât numeric, cât și valoric. Deja, Păcurar și Drăgan au fost în Serbia, au urmărit un fundaș central, dar vârsta, de 32 de ani, pare că i-a făcut pe utiști să mai caute. Așa se face că în ultima etapă din acest an din Prva Liga, Păcurar și Drăgan vor merge din nou în țara vecină, pentru a vedea jucători de la echipa Indjija, care va evolua pe terenul celor de la Becej.

Dar, utiștii caută jucători străini și la noi în țară. Sunt câteva nume pe lista lui Ionuț Popa, rămâne ca discuțiile să fie demarate cu fiecare în parte, zilele următoare. Cert e faptul că la ultimul meci, de la Constanța, Ionuț Popa a pătruns până în zona vestiarului Farului, pentru a discuta cu Doumbia. Acesta a fost cel mai bun om al marinarilor, la meciul tur de la Arad, dar sâmbătă nu a rupt „gura târgului”, însă a evoluat ca fundaș central, el fiind mijlocaș de meserie.

UTA, cinstită la Medgidia

După meci, întreaga delegație a UTA-ei a fost invitată la o fermă din Medgidia, aparținând unui prieten al lui Ionuț Popa, pe nume Sterică. Jucătorii au mâncat din „pomana porcului” și au servit câte un pahar cu vin, atmosfera fiind una extraordinară. Erau deja în vacanță, așa că s-a permis o ieșire în natură…

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !