Se „strâng” rândurile la UTA

De Leo Sfara
Se „strâng” rândurile la UTA
El Hasni a revenit în lot, suspendați nu mai există, iar accidentații sunt tot mai bine.

Arad. UTA a pierdut la Metaloglobus, fără drept de apel, dar în condițiile în care primul unsprezece a fost văduvit de mai mulți titulari. Acum, lucrurile par să fi intrat în normal, în sensul în care majoritatea jucătorilor revin la dispoziția antrenorilor. Din păcate, a intervenit problema lui Miculescu, acesta fiind operat.

El Hasni, reprimit în lot

Prima și poate cea mai importantă reveire este cea a tunisianului El Hasni (foto). Fundașul UTA-ei a revenit, azi, la antrenamentele primei echipe, după ce a fost exclus din lot.

„Secundul” Cristi Păcurar explică: „El Hasni revine printre noi, după ce s-a comportat foarte bine la echipa secundă și și-a cerut scuze față de colegi. De altfel, vă spun că el este un profesionist desăvârșit, m-a luat și pe mine prin surprindere atitudinea lui de la meciul cu Pandurii. Probabil, pe fondul nervilor a avut loc acea descărcare”.

Accidentații, mai bine

Pe de altă parte, trebuie salutată revenirea la antrenamente a lui Albert Stahl. Tânărul jucător arădean se pregătește cot la cot cu colegii, face antrenamente la intensitate maximă, așa că ar putea fi o variantă pentru jocul de sâmbătă, cu Chindia Târgoviște.

Șeroni și Kanda, care au acuzat accidentări înaintea partidei cu Metaloglobus, se antrenează și ei și pot apărea în primul unsprezece.

Apoi, C. Matei și Copaci au trecut peste etapa de suspendare și sunt gata de a intra, din nou, în teren. Din păcate, însă, vor lipsi Coulibaly și – mai nou – Miculescu.

Sâmbătă și vineri

UTA știe când va evolua în următoarele două runde. Astfel, sâmbătă, arădenii întâlnesc Chindia, pe „Motorul”, de la ora 13. Partida urmează să fie transmisă în direct pe Digisport 1

În schimb, în etapa de dinainte de Paști, adică săptămâna viitoare, UTA merge la Petroșani, pentru jocul contra celor de la Energeticianul. El va avea loc în Vinerea Mare, de la ora 11, netelevizat.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !