Se va interzice shaorma?

Reactualizat la:
4Comentarii
Se va interzice shaorma?
Shaorma, una dintre mâncărurile preferate ale românilor, ar putea fi interzisă în toată Europa.

Kebab-ul şi shaorma ar putea deveni ilegale în întreaga Europă din cauza fosfaţilor pe care le conţin, dar şi a legăturii dintre aceşti fosfaţi şi afecţiunile cardiovasculare, informează Business Insider.

Shaorma este una dintre mâncărurile preferate al românilor – consumată adesea după o noapte de distracţie – şi este făcută din carne de kebab, de pui, vită sau curcan, amestecată de obicei cu salată, roşii, ceapă, castraveţi şi o varietate de sosuri.

Plenul Parlamentului European se va întâlni peste două săptămâni pentru a vota propunerea. Dacă propunerea este respinsă, va fi trimisă înapoi la comisie, iar viitorul kebab-ului şi al shaormei va rămâne subiect de dezbatere.

Aproximativ 1,3 milioane de kebab-uri sunt vândute în Marea Britanie în fiecare zi, de către cele peste 20.000 de fast food-uri din ţară, potrivit The Guardian, în timp ce 200.000 de oameni lucrează în astfel de fast food-uri, în această industrie de miliarde de euro, în toată Europa.

Potrivit publicaţiei germane Frankfurter Rundschau, sunt peste 16.000 de restaurante de tip fast food în Germania, care vând peste 3 milioane de kebab-uri şi shaorme în fiecare zi.

Comisia Executivă a Uniunii Europene a dorit iniţial să autorizeze folosirea fosfaţilor în carnea de miel, oaie, vită şi viţel utilizată la rotisor în cadrul fast food-urilor. Cu toate acestea, Comitetul pentru Sănătate a votat 32-22 pentru a se împotrivi acestei decizii, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la riscurile la care sunt expuse europenii din cauza acestei substanţe.

Sursa: Mediafax



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor