Până la urmă, Naţional a reuşit să ajungă, iarăşi, pe primul loc al clasamentului seriei a IV-a, din liga a III-a. E adevărat – şi prin jocul rezultatelor – dar meritul e al sebişenilor, care au bifat a treia victorie consecutivă. De această dată, victimă a fost Mama Mia Becicherecu Mic, o echipă formată exclusiv din jucători tineri şi foarte tineri. Scorul de 4-1 este, aşadar, unul normal.
Elevii lui Călin Cojocaru au reuşit destul de repede să decidă soarta jocului. În min. 12, Săulescu a marcat cu latul, după o minge respinsă de portar, iar şase minute mai târziu, Checkoumar a jucat mingea cu mâna în careu, iar arbitrul Szekely a arătat punctul cu var. Tulcan a marcat şi era deja 2-0!
Până la pauză, sebişenii au luat piciorul de pe pedala de acceleraţie, prilejuind oaspeţilor să iasă mai mult la joc, dar fără vreun rezultat.
În repriza secundă, sebişenii au început, iarăşi, mai bine, iar în min. 59 s-a făcut 3-0, după ce Iuga a marcat din mijlocul careului mare, după o fază de atac frumoasă, la care au mai participat Velici şi Tulcan. Golul de onoare al vizitatorilor a venit în min. 75, când Miculete a şutat de la 16 metri, mingea a fost deviată şi a intrat în poartă, păcălindu-l pe Munteanu: 3-1.
Concluzia partidei a fost scrisă în min. 81, atunci când Velici a reuşit un lob perfect peste portarul R. Daniel, de la vreo 25 de metri: 4-1.
Național: Munteanu – Kilin, Bîrsănel, Basic, Siminic – Suciu (Mihuţa), Avramescu (Fuchs) – Săulescu (Cocină), Velici, Iuga – Tulcan (Rosenblum). Becicherecu Mic: R. Daniel – Checkoumar, Catrici, Folarin, Miculete (Cioată) – Timiș (Ghiorghioiu), D. Băban – Macovei, Nanou, P. Niță – Hellion (Ciobanu). Au arbitrat: Z. Szekely – la centru, R. Soponar şi D. Lar (toți din Baia Mare) – asistenţi. Obs. FRF: L. Glogoviceanu (Reșița), V. Vancea (Oradea).
Citiți principiile noastre de moderare aici!