Sedinta fulger la CJA

De Monica Ardelean
2Comentarii
Sedinta fulger la CJA
ARAD. Ședință extraordinară în 15 minute la CJA. Totul a curs ca pe roate deși a fost vorba de împărțeala banilor către primării pentru plata arieratelor și pentru diferite obiective de investiții. Un subiect care teoretic ar fi avut un sâmbure de conflict în el. Nu s-a declanșat însă nici o discuție în contradictoriu, toate amendamentele au fost acceptate fără problemă și cele cinci puncte de pe ordinea de zi au trecut cu succes.

Amendamentele au adus ceva bani în plus pentru primăria Brazi, Bârzava (repararea căminului cultural), Fântânele (reparații școală gimnazială) și Ghioroc (reparații trotuare), precum și pentru Sebiș (executarea unui drum și pod centură), Șagu și Șiria (ambele pentru modernizarea străzi).

Au mai trecut de votul consilierilor și proiectul de hotărâre privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielile privind drumurile județene și comunale unor consilii locale. Ultimele puncte pe ordinea de zi au fost legate de aprobarea unei finanțări rambursabile în valoare de 19.400.000 euro pentru susținerea financiară a investițiilor publice de interes județean.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor