Sezon de tranziţie (şi) în Liga 3

De Daniel Scridon
Sezon de tranziţie (şi) în Liga 3
Naţional Sebiş şi CS Ineu nu vor avea (prea mari) emoţii în viitorul campionat.

Din ediţia 2016-2017, numărul de echipe care vor evolua în eşalonul al treilea va creşte la 96 faţă de 74 în acest moment. În acest sens, se va recurge la mărirea numărului de serii de la 5 la 6. Şedinţa care a avut loc pe 18 august, la Casa Fotbalului, cu prilejul stabilirii programului competiţional al sezonului 2015-2016 al Ligii 3, a adus şi lămuriri în ceea ce priveşte formatul în care se desfăşura.

Astfel, cele 74 participante au fost împărţite în 5 serii, una cu 14 echipe (seria 1) şi restul cu câte 15. În aceste condiţii, Liga 3 se va desfăşura într-un format de sezon regulat, fără play-off şi play-out, la fel ca şi în campionatul precedent. Ca şi în ediţia trecută, campioanele celor cinci serii vor promova direct în Liga 2.

Principala modificare va avea loc în ceea ce priveşte retrogradarea din Liga 3. Vor retrograda: toate ocupantele ultimului loc din seriile alcătuite din 15 echipe şi echipa cu cel mai slab punctaj dintre toate ocupantele locului 14 din cele cinci serii.

În sezonul 2016-2017 al Ligii 3 vor evolua cele 11 echipe retrogradate din eşalonul secund şi 21 campioane judeţene rezultate în urma barajului de promovare din Liga 4.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase