Şi-a agăţat mănuşile-n cui!

De Daniel Scridon
4Comentarii
Şi-a agăţat mănuşile-n cui!
Campion al României şi Ungariei, Georgian Nyeki, a pus punct carierei de boxer după 18 ani. A urcat în ring de 305 ori, câştigând 37 medalii de toate culorile.

Pentru un sportiv, prima şi ultima zi de activitate nu se poate uita niciodată. Sunt momente care rămân într-un colţ al sufletului, alături de cele în care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. O astfel de zi, a ieşirii dintre corzile ringului de box a venit pentru pugilistul arădean Georgian Nyeki. Un boxer care a scris pagini de istorie pentru nobila artă din România şi, mai apoi, din Ungaria.

Zece medalii naţionale

A început boxul în „laboratorul” de descoperit campioni de la Motorul. În sala din Aradul Nou, avându-i la colţ pe maestrul Florin Barna şi regretatul Dionisie Szekely, a „preparat” medaliile ce aveau să vină. Zece la număr, obţinute la Campionatele Naţionale, la toate categoriile de vârstă, de la cadeţi la seniori.

Şi-a călăuzit paşii, având mereu în minte vorbele fostului mare campion Muhammad Ali: „Am urât fiecare minut al antrenamentelor, dar mi-am spus «Nu renunța! Suferă acum și trăiește restul vieții tale ca un campion»”. Dezamăgit că mereu era în „umbra” sportivilor de la Dinamo Bucureşti sau a celor de la alte cluburi cu relaţii speciale cu mai marii FR Box, iar lotul naţional îi era un vis interzis, Georgian Nyeki a luat o decizie riscantă în 2009, alegând să se mute în Ungaria.

Aproape de visul olimpic

Şi nu a greşit, găsind în ţara vecină respectul de care avea nevoie pentru a se remarca. Dovadă, cele trei titluri de campion naţional al Ungariei şi cele 24 medalii (3 aur-12argint-9bronz) cucerite sub steagul Ungariei la diferite turnee internaţionale. Ghinionist, Georgian a fost în două rânduri la o victorie de o medalie la „europene”. A prins şi un campionat mondial de seniori şi a fost la un singur meci de calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Timp de patru ani a fost neînvins în categoria sa de greutate.

Vine o zi

După 18 ani petrecuţi pe ringul de box şi 305 meciuri susţinute la amatori, Georgian Nyeki a luat decizia de a-şi agăţa mănuşile-n cui. Meciul de retragere i l-a organizat un român stabilit în Austria, Virgil Boian. Un mare campion şi un caracter deosebit, Georgian a ţinut să-l aibă la colţ pe cel care i-a pus mânuşile în mâini, maestrul Florin Barna.

După ultimul gong, cu lacrimi în ochi, Georgian Nyeki i-a oferit o cupă personalizată maestrului Barna, în semn de recunoştinţă pentru munca depusă şi rolul avut în ascensiunea sa. Un gest aparent banal, dar cu o mare încărcătură emoţională. Un arc peste timp, o clipă ce nu se uită niciodată…



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor