Şi-au numit oamenii în consilii

De Diana Dutu
3Comentarii
Şi-au numit oamenii în consilii
© FOTO: EMANUEL COTUNA
Propunerile venite din partea puterii executive pentru CA la societăţile CLM au trecut.

Cinci din cele opt proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Municipal au fost aprobate prin vot secret.

Primul pe listă a fost proiectul privind desemnarea membrilor în Comisia de Evaluare-Jurizare pentru concursul „Aradul Curat“. PNL i-a propus pe Bogdan Boca şi Mariana Cismaşiu, iar PSD pe Anca Stoenescu. Doar primii doi au reuşit să adune suficiente voturi pentru a face parte din Comisie. Tot PNL a avut câştig de cauză şi în cazul proiectului privind desemnarea unui nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor la SC Compania de Apă Arad SA, alesul Lucian Riviş Tipei fiind propunerea validată de majoritatea consilierilor locali.

În celelalte trei cazuri, reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la trei societăţi comerciale din subordinea Primăriei au fost mandataţi să aprobe numirea membrilor Consiliilor de Administrație ale respectivelor societăţi. În cazul SC Recons SA Arad, e vorba de următoarele persoane: Vasii Vasile, Ignat Ioan, Sfaraila Marius Cristian, Butar Teodor Florin, Morar Ioan Florin, Borlea Lenuta şi Szabo Irina Susana. În cazul SC Gospodărirea Comunală Arad SA Arad, au trecut de votul CLM: Grozavu Claudia Mariana, Zagoni Szabo Andrei şi Godja Claudiu Petru. La SC Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi SA Arad, Consiliului de Administraţie va fi format din: Niţu Adrian, Gali Izabella, Muntean Sorin Petru, Chirilov Adriana, Metes Olimpiu Vasile, Sima Gheorghe şi Puf Laurenţiu.

Alte proiecte

Au mai fost aprobate în cadrul şedinţei CLM de joi: planul de ordine și siguranță publică al municipiului Arad pentru anul 2017, reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și regulamentul de organizare și funcționare al serviciului, precum şi modelul de contract-cadru de mandat încheiat între reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor și administratori. Dacă primele două au fost aprobate în unanimitate, la ultimul, consilierii PSD s-au abţinut de la vot.

Subiecte interesante la „Diverse”

La capitolul „Diverse”, alesul PSD, Gheorghe Săplăcan a adus în atenţie problema semaforizării deficitare din municipiu, insistând pe intersecţia dintre străzile Pădurii-Bodrogului-Dorobanţi, unde au avut loc trei accidente mortale. Social-democratul Beniamin Vărcuş a atras atenţia asupra asfaltului extrem de deteriorat din sensul giratoriu de la Intim.

La finalul şedinţei CLM a luat cuvântul primarul Gheorghe Falcă, recomandându-le membrilor Comisiei de Urbanism să aibă în vedere pregătirea unui proiect de hotărâre referitor la sistemul de impozitare a clădirilor dărăpănate din zona protejată. Edilul a mai vorbit şi despre necesitatea unor reglementări privind animalele din gospodării. Gheorghe Falcă i-a rugat pe consilieri să lase deoparte discuţiile politice şi să se concentreze pe solicitările cetăţenilor în aceste chestiuni.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor