Şoimii, remiză la Lugoj

De Leo Sfara
Şoimii, remiză la Lugoj
Ionuţ Popa şi-a dus, sâmbătă, elevii la Lugoj, pentru un meci de verificare contra echipei locale, CSM. Gazdele erau la prima partidă amicală, iar acest lucru s-a văzut mai ales pe finalul partidei, când pâncotanii puteau da lovitura de graţie, prin A. Pavel, dar mai ales Pascariu, mingea trimisă cu capul de acesta fiind respinsă miraculos de portarul gazdelor.

Scorul final a fost stabilit încă din prima repriză, 2-2. Şoimii au deschis scorul după doar opt minute de joc, atunci când Gâlcă a şutat sec, din mijlocul careului, după centrarea lui Siminic. Gazdele au revenit imediat, Porcescu marcând printre picioarele lui Irimia. Nou-sositul M. Ion a dus echipa oaspete în avantaj, după o prătrundere în careu şi un şut în cros, dar Loga a egalat, după ce a trimis mingea cu capul în plasă. Faza meciului a venit în min. 30, când mingea şutată de Dragalina a lovit două dintre barele porţii adverse.

În partea secundă, dar mai ales spre final, elevii lui Ionuţ Popa au dominat clar, dar nu au reuşit să marcheze golul victoriei.

Ionuţ Popa s-a bazat pe următorii: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel, Fuchs – Gâlcă, Dragalina, Leucuța – M. Ion. Au mai jucat: Păşcălău, Cioară – Suciu, A. Mihai, Farcaş, Bulzan, Mandache.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase